Antena LIVE

Vremea 26 decembrie. Ninge în continuare, polei, frig, viscol la munte

Vremea pe 26 decembrie va fi rece, cu temperaturi în scădere. Ninsoarea va continua să cadă în zonele de deal şi munte, însă de această dată se anunţă şi polei, având în vedere răcirea tot mai accentuată a vremii.

la 26.12.2018, 21:55
Galerie (2)
Vremea după Crăciun, pe 26 decembrie 2018 pixabay.com

Vremea pe 26 decembrie va fi rece, cu temperaturi în scădere. Ninsoarea va continua să cadă în zonele de deal şi munte, însă de această dată se anunţă şi polei, având în vedere răcirea tot mai accentuată a vremii.

Temperaturile maxim se vor situa între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade.

Vremea la noapte

Cerul va fi variabil în sudul şi sud-estul ţării, dar va avea înnorări persistente în rest, unde pe arii restrânse, temporar, va ninge slab în special în zonele montane. 

Pe acelaşi subiect

Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, cu precădere a Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 80 km/h spulberând zăpada, iar la cote mai reduse şi în Moldova, sudul Banatului, vestul Olteniei şi pe litoral, în timp ce în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat.

Temperatura aerului, în scădere faţă de intervalul anterior, va avea valori minime, în general, între -8 şi -2 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă, precizează ANM.

Vremea 26 decembrie în ţară

Miercuri, vremea va fi în general închisă în jumătatea de nord a ţării, unde local se vor semnala precipitaţii slabe.

Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele deluroase şi montane, predominant ninsori în Maramureş şi în Transilvania şi mixte în Moldova, favorizând izolat depunerile de polei, îndeosebi în a doua parte a intervalului.

În celelalte regiuni cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare în cele sud-estice, unde probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în cursul nopţii. 

Prognoza meteo anunţă că vântul va prezenta intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada, dar la cote mai reduse şi în zonele joase de relief, îndeosebi din sud-vest, centru şi nord-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă, se vor situa între -4 şi 2 grade. Izolat, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

Prognoza meteo în Bucureşti 26 decembrie

ANM anunţă că Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. Presiunea atmosferica va creste.

Cum va fi miercuri la munte

Vremea va fi în general închisă şi temporar va ninge. Vântul va avea intensificări mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada.

Valorile termice vor fi în uşoară creştere.

Ți-a plăcut acest articol?

anm vremea meteo vremea prognoza meteo
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024