Vremea 28 octombrie. Temperaturile cresc uşor, iar cerul va fi mai mult senin. Noaptea rămâne în continuare friguroasă, cu minime şi de -10
Vremea va fi în uşoară creştere faţă de ziua anterioară, iar cerul va fi mai mult senin. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade. Iată prognoza meteo pentru 28 octombrie.
De Redactia Observator la 27.10.2021, 17:02La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10...-9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 9 grade pe litoral. Pe alocuri, spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief va fi ceaţă.
Vremea 28 octombrie în ţară
Vremea va fi frumoasă, iar valorile diurne în creştere uşoară faţă de ziua anterioară şi se vor situa în jurul celor normale datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări noaptea în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime între -7 grade în estul Transilvaniei şi 9...10 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va scãdea uşor în regiunile intracarpatice.
- Vremea pe luna noiembrie. Meteorologii anunţă ceaţă şi precipitaţii consistente în vestul României
- Vremea 26 octombrie - 22 noiembrie. Început de noiembrie cu temperaturi mai mari decât în mod normal și multe ploi
- Vremea 25 octombrie - 7 noiembrie 2021. Meteorologii anunță un sfârșit de octombrie cu vreme rece. Cum va fi...
Vremea 28 octombrie în Capitală
La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 1...2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre valori în jurul a -1 grad.
Vremea se va menţine frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Vremea 28 octombrie la munte
Vremea va fi frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări noaptea în Munţii Banatului. Pe alocuri, pe văi şi în depresiuni, se va forma ceaţă.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și