Vremea 6 aprilie 2022. Temperaturi maxime de 22 de grade Celsius
Vremea 6 aprilie 2022. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 6 aprilie 2022.
De Redactia Observator la 05.04.2022, 15:13În noaptea de marți spre miercuri valorile termice vor fi semnificativ mai ridicate față de noaptea anterioară, astfel că cele minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade. Cerul va avea înnorări în nordul, centrul și nord-vestul țării, însă doar izolat vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, ninsori și lapoviță. În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari, dar în special pe crestele Carpaților Orientali rafalele vor depăși 60...70 km/h. Izolat vor fi condiții de ceață, iar mai ales în depresiuni, de brumă.
Cum va fi vremea miercuri 6 aprilie 2022
Valorile termice vor continua să crească în toată țara, vremea devenind caldă pentru început de aprilie în special în sud și sud-est. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore nordul, nord-estul și centrul teritoriului, unde vor fi înnorări, însă probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Noaptea aria nebulozității și a ploilor se va extinde în regiunile sud-vestice. Pe crestele Carpaților Meridionali se vor semnala și lapoviță sau ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi la altitudini mari, iar izolat și cu viteze mai mici și în vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat se va produce brumă. Pe areale mici se va forma ceață.
Prognoza meteo București
Vremea se va menține frumoasă și va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 5...7 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre sfârșitul intervalului, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat.
Vremea la munte
Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, exceptând nordul Carpaților Orientali, unde vor fi înnorări și pe spații mici posibile precipitații slabe, mai ales sub formă de ploaie. Noaptea, aria de nebulozitate se va extinde treptat dinspre masivele sud-vestice, iar spre sfârșitul intervalului va ploua în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, iar pe creste vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi la altitudini mari.