Antena LIVE

Curs valutar

Vremea de mâine 12 august 2024. Val de căldură în România. Zonele în care vor fi până la 38 de grade Celsius

Vremea în România. Până luni vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în sudul Crişanei, Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de la 27 de grade în estul Transilvaniei, până spre 37 de grade în sudul Banatului şi al Olteniei. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în nord-estul teritoriului unde doar izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele Carpaţilor Orientali.

De la 11.08.2024, 15:01
WhatsApp
Vremea de mâine 12 august 2024. Val de căldură în România. Zonele în care vor fi până la 38 de grade Celsius Shutterstock (arhivă)

Vremea va fi călduroasă, iar în sudul Crişanei, în Banat şi Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi doar izolat în Transilvania şi în Dobrogea continentală va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în nordul Moldovei şi în jurul a 38 de grade, izolat în sudul Banatului, în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Cerul va fi mai mult senin, exceptând zona Carpaţilor Orientali, estul Carpaţilor Meridionali, sudul Moldovei, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, unde după-amiaza şi în primele ore ale nopţii vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua, în Carpaţii Orientali şi pe alocuri în sud-est.

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Vremea se va menţine caniculară şi disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Vremea la munte

Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii şi la începutul nopţii zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua, în Carpaţii Orientali.

Temperaturi pe litoral

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, în uşoară intensificare după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 21 şi 23 de grade.

Temperatura apei mării va fi de 25...26 de grade.

Cum va fi vremea în Europa

Valul de căldură va persista în sudul, vestul şi centrul Europei (temperaturile cele mai ridicate, în general de 38...39 de grade, se vor atinge în centru şi estul Franţei, centrul şi nordul Spaniei şi local în Italia şi Peninsula Balcanică).

Va predomina cerul mai mult senin, însă în nordul Marii Britanii şi în zonele montane (Munţii Alpi, Pădurea Neagră, Masivul Central Francez, Munţii Pirinei şi Apenini) vor fi perioade cu dezvoltări noroase convective, averse, oraje şi izolat grindină. În schimb, în partea de est-nord-est a continentului, vremea va fi răcoroasă, cerul va fi înnorat şi local vor fi ploi slabe. Vântul va avea intensificări mai susţinute în nord-vestul continentului şi local şi temporar în nord şi în est.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

august vremea prognoza meteo temperaturi anm
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024