Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Vremea de mâine 3 octombrie 2024. Zonele în care sunt așteptate ploi

Vremea în România joi 3 octombrie 2024. Până joi temperaturile vor continua să crească uşor faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, astfel că se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, dar spre seară în vestul şi nord-vestul teritoriului se va înnora şi cu totul izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (rafale în general de 45...55 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade.

De la 02.10.2024, 15:24
WhatsApp
Galerie (4)
Vremea de mâine 3 octombrie 2024. Zonele în care sunt așteptate ploi Observator

În Banat, Crişana, Maramureş şi zona Carpaţilor Occidentali, cerul va avea înnorări în general persistente, temporar va ploua şi sub formă de aversă (prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp), iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.

În celelalte regiuni, temperaturile vor continua să crească faţă de intervalul anterior, astfel încât valorile diurne se vor situa uşor peste normele caracteristice perioadei, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe spaţii mai mici ploi slabe, noaptea, în Transilvania, Oltenia şi nordul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali (peste 50...70 km/h).

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă.

Prognoza meteo în București și Cluj-Napoca

Pe acelaşi subiect

Vremea se va încălzi, astfel că valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10...12 grade. În Cluj-Napoca vor fi până la 21 de grade Celsius, iar cerul va fi înnorat.

Vremea la munte

Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior şi vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. În Carpaţii Occidentali, cerul va avea înnorări în general persistente, temporar va ploua şi sub formă de aversă (prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15...20 l/mp). În restul zonei montane cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe spaţii mai mici ploi slabe, noaptea, în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafale de peste 50...70 km/h.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări şi vor fi ploi în vestul, centrul, sudul şi în partea central-estică a Europei. Se vor acumula cantităţi de apă însemnate îndeosebi în sudul continentului (local, 40...50 l/mp, posibil peste 60 l/mp). Precipitaţii mixte se vor semnala în nordul Peninsulei Scandinavice şi în Munţii Alpi.

În rest, vremea va fi în general frumoasă, iar ploi slabe vor fi pe arii mai restrânse. Vor fi intensificări de vânt îndeosebi în Italia, Franţa şi sudul Spaniei. Temperaturile nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

octombrie vremea prognoza meteo temperaturi
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025