Vremea în București de Ziua Națională. ANM a emis o prognoză specială pentru 1 Decembrie
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă de Sfântul Andrei și Ziua Națională. Potrivit meteorologilor, de astăzi până miercuri, 1 Decembrie, vremea se răcește accentuat în Capitală, valorile minime în termometre urmând să atingă minus 3 grade Celsius.
De Redactia Observator la 30.11.2021, 11:36Astfel, din dimineața de Sfântul Andrei până miercuri, 1 Decembrie, la ora 8.00, vremea se va răci accentuat, astfel încât temperatura maximă va fi de 5-6 grade, iar cea minimă de -3...0 grade. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei trecător va ploua slab.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35-40 km/h.
Vremea se încălzește de 1 Decembrie
- Parada 1 Decembrie 2021. Ultimele pregătiri pentru defilarea de Ziua Naţională: traficul restricţionat în Capitală
- Pregătiri pentru parada de 1 Decembrie. În premieră, vom vedea şi formații cu sisteme de rachete HIMARS și Patriot
- Raed Arafat a anunţat ce reguli ce vor fi impuse la parada de Ziua Naţională
Miercuri, de Ziua Națională, vremea se va încălzi, iar temperatura maximă va fi de 9-10 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, trecător cu intensificări de 35-45 km/h.
Trafic restricționat în București, pentru parada de Ziua Naţională
1 Decembrie va fi sărbătorit cu multe restricţii, însă oamenii în număr nu foarte mare, mai exact 400, vor putea vedea parada live şi nu din faţa televizoarelor ca anul trecut.
Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, STS şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Naţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti. De asemenea, în funcţie de condiţiile meteorologice, vor evolua şi aproximativ 30 de aeronave, anunţă MApN.
Potrivit ministerului Apărării, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziţie de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14.00.
Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul" se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și