Vreme deosebit de caldă în următoarele zile, temperaturile maxime ating 33 de grade Celsius
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat o vreme deosebit de caldă în intervalul 2 - 5 octombrie, temperaturile maxime urmând a atinge 33 de grade Celsius.
De Daniel Murărescu la 01.10.2020, 17:46- Luni, 5 octombrie, valorile termice vor atinge 33 de grade Celsius
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Vremea vineri, 2 octombrie 2020
Valorile termice, cu precădere cele diurne, vor fi în creștere în cea mai mare parte a ţării, chiar semnificativă în jumătatea sud-vestică. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord-vestul și parţial în centrul teritoriului, precum și la munte, unde local se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, iar la viteze mai mici și pe arii restrânse și în regiunile intracarpatice și pe litoral.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 2 grade, dar și ușor mai ridicate pe litoral. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, în zonele joase se va forma ceaţă.
Prognoza meteo sâmbătă, 3 octombrie 2020
Vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil și doar spre sfârșitul intervalului, în extremitatea de vest și nord-vest a teritoriului, vor fi înnorări și izolat averse și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, cu rafale de peste 80...90 km/h în jumătatea vestică a Carpaţilor Meridionali, iar la viteze mai mici, în general între 50 și 60 km/h, local în vest, nord-vest, est și pe arii restrânse în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. Dimineaţa și noaptea, pe arii relativ restrânse, se va forma ceaţă.
Vremea duminică, 4 octombrie 2020
Valorile termice se vor situa cu mult peste cele caracteristice datei, cu precădere în sud-estul, estul și centrul ţării. În regiunile vestice, nord-vestice și parţial în cele centrale, înnorările vor fi temporar accentuate și local se vor semnala averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local și temporar și în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade. Dimineaţa și noaptea izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo luni, 5 octombrie 2020
Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior, astfel încât vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporar accentuate în jumătatea de nord-vest a teritoriului, unde local vor fi averse și descărcări electrice. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe arii restrânse. Cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local și temporar și în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 19 grade.
Citește și: