Weekend de foc în România. Temperaturile maxime vor atinge 37 de grade Celsius
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru zile, intervalul 7 - 10 august. Temperaturile maxime vor atinge 37 de grade Celsius, însă în anumite zone din țară își vor face apariția ploile.
De Redactia Observator la 06.08.2020, 18:42- Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic
- Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a României
Vremea vineri, 7 august 2020
Vremea va fi călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a țării, chiar caniculară pe arii relativ extinse în sud și în est, unde și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și pe arii restrânse averse și descărcări electrice, mai ales după-amiaza și seara și cu o probabilitate mai mare în sud-vestul teritoriului, în Lunca Dunării, precum și în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sudice, sud-estice, la munte și pe suprafețe mici în restul teritoriului, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, între 40 și 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 25 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până în jurul valorii de 10 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variații semnificative.
Prognoza meteo sâmbătă, 8 august 2020
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, chiar caniculară pe arii relativ extinse în sud și în est. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și local în Dobrogea, Moldova și Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice și posibil grindină, mai ales după-amiaza și seara, local în zonele deluroase și montane și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în regiunile sudice, sud-estice și la munte, unde la rafală se vor atinge viteze, în general, între 40 și 50 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral. Presiunea atmosferică nu va avea variații semnificative.
Vremea duminică, 9 august 2020
Vremea va rămâne călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară pe arii restrânse în sud, deși temperatura aerului va scădea ușor față de intervalul precedent. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe suprafețe mici în regiunile vestice și sud-vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice și posibil grindină, local în zonele de deal și de munte și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Muntenia, Dobrogea, Moldova și pe crestele montane, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade, iar cele minime între 10 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade pe litoral.
Prognoza meteo luni, 10 august 2020
Vremea va fi în continuare călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară izolat în cele sudice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe suprafețe mici în vest și în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul, nordul și centrul teritoriului, unde local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat posibil grindină. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25 și 34 de grade, iar cele minime între 11 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în nordul litoralului.