Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziții în București și Giurgiu, după ce trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate

Trei bănci din România au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă.

de Redactia Observator

la 28.11.2024 , 10:39

Poliţiştii au precizat că bancnotele ar fi fost foarte bine falsificate deoarece au trecut de sistemele de securitate ale automatelor bancare. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz, scrie News.ro.

Prejudiciate cu 400.000 de dolari

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, joi, că poliţiştii au făcut două percheziţii, una în Bucureşti şi alta în Giurgiu, într-un dosar care are ca obiect comiterea infracţiunilor a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi fals privind identitatea. 

Vezi și

”În cauză s-a reţinut că, în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, trei unităţi bancare ar fi fost prejudiciate cu aproximativ 400.000 de dolari, prin încărcarea de către persoanele în cauză, în bancomate, a aproximativ 4.000 de bancnote falsificate, cu valoarea individuală de 100 de dolari, urmată de conversia în lei şi retragerea în numerar a acestor sume. În cazul uneia dintre aceste bănci, persoanele cercetate ar fi folosit cărţi de identitate falsificate, pentru deschiderea unor conturi de client necesare operaţiunilor de conversie valutară la automatele bancare”, au precizat poliţiştii.

Ei au adăugat că bancnotele ar fi făcut parte dintr-un tip de fals foarte bine realizat, bancnotele contrafăcute fiind depistate ulterior în centrele de procesare numerar, trecând de sistemele de securitate ale automatelor bancare.

Două persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri economice » Percheziții în București și Giurgiu, după ce trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate