Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am umblat prin valea umbrelor morţii". Călin Georgescu, "interviu" live cu soţia după ce a împins jurnaliştii în faţa casei

Candidatul independent Călin Georgescu a vorbit pentru prima dată în faţa jurnaliştilor după ce a intrat "en fanfare" în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. N-a acceptat nicio întrebare, ci a insistat să demonteze toate acuzaţiile care i se aduc. Toate încercările reporterilor de a dialoga cu el i-au provocat indignare şi grimase de nemulţumire. A răspuns însă, câteva ore mai târziu, întrebărilor adresate de... soţie, într-un live pe reţelele de socializare. Şi au abordat mai multe subiecte, de la ieşirea din NATO sau UE şi până la... plimbările prin valea umbrelor morţii sau mamele carpatine.

de Redactia Observator

la 27.11.2024 , 08:48

Călin Georgescu şi-a stabilit regulile din clipa în care s-a văzut înconjurat de jurnalişti

Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţie: Am văzut pe grupul de presă că sunteţi foarte supăraţi pe mine pentru că nu iau întrebări. Da, nu iau întrebări şi nu voi lua nici în seara aceasta, pentru simplul fapt că am văzut că dumneavoastră, presa, aveţi toate răspunsurile. 

Georgescu, iritat de întrebările presei

Vezi și

Candidatul independent promovat aproape exclusiv pe reţele sociale susţine că nu doreşte ca ţara noastră să iasă din NATO, deşi a decretat scutul de la Deveselu ca fiind o ruşine naţională.

Pe acelaşi subiect

Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţie: Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO şi UE. Nu am spus asta niciodată. Am spus că vreau să negociez, pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român, indiferent de club.

Nu au lipsit nici atacurile la adresa contracandidatei sale, pe care o acuză că este marioneta oficialilor din Bruxelles şi este gata să execute orice i s-ar comanda.

Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţie: Se vede că, practic, se cere poporului român prin doamna Lasconi, să intre în războiul din Ucraina.

Conferinţa de presă a lui Călin Georgescu nu s-a terminat în mod clasic. Acesta a plecat brusc, în timp ce împingea jurnaliştii şi a închis poarta vilei sale în faţa camerelor de luat vederi. 

"Interviu" cu soţia, într-un live pe reţelele de socializare

Câteva ore mai târziu a decis să clarifice mai multe aspecte într-un live pe reţelele de socializare, în stilul caracteristic... schimbând macazul.

Călin Georgescu, candidat independent la preşedinţie: Este de neimaginat să nu fii lăsat să vorbeşti, să îţi spui părerea, poziţia, nu am dorit decât bine.

Vizibil deranjat de jurnalişti, Georgescu a decis să răspundă întrebărilor soţiei.

Cristela Georgescu: Doreşti ieşirea din NATO?

Călin Georgescu: Nu doresc ieşirea din NATO, nu doresc ieşirea din Uniunea Europeană.

Cristela Georgescu: E ca la crez, te lepezi...

Călin Georgescu: Doresc însă să avem atitudine, să nu stăm în genunchi, să nu primim orice, în avantajul nostru naţional.

Cristela Georgescu: Ce înseamnă eşti anti Uniunea Europeană? De unde a apărut asta că eşti anti?

Călin Georgescu: Asta este o invenţie, nu sunt anti la nimic.

Cristela Georgescu: Avem doi băieţi, avem trei băieţi, de fapt, unul este jumătate de frăţior

Soţia sa, nelipsită din echipa lui, a continuat cu o serie de dezvăluiri... nu tocmai raţionale.

Cristela Georgescu: Eu am umblat prin valea umbrelor morţii... şi umblu de 24 de ore tot pe acolo, dar nu mă tem pentru că ştiu cine mă poartă de mână. De ce? Pentru că sunt mamă.

Iar declaraţiile halucinante au continuat...

Cristela Georgescu: Avem doi băieţi, avem trei băieţi, de fapt, unul este jumătate de frăţior cum spun ei. Audienţa mea este formată, predominant, din familii. Şi mai ales din mame, mămici, mame carpatine. Nu chiar mămicuţe, ci mame carpatine.

Iar când vine vorba despre bani, familia Georgescu spune că întâmpină aceleaşi greutăţi ca orice familie normală din România.

Cristela Georgescu: Acum trei săptămâni am reuşit, în sfârşit, să ne cumpărăm o căsuţă aici în România. Am locuit cu chirie până acum. Am intrat cu buget 0, cu o echipă foarte mică, doar şi doar cu voluntari care s-au alăturat.

Însă declaraţia de avere o contrazice. Călin Georgescu a declarat că deţine un teren cu o suprafaţă de aproape 4 mii de metri pătraţi în judeţul Braşov, dar şi un imobil construit pe acest teren. De altfel mai are şi depozite în bancă de peste 260.000 de euro, chiar dacă singurul venit declarat este salariul de profesor la Universitatea din Piteşti, de 6.000 de lei lunar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » "Am umblat prin valea umbrelor morţii". Călin Georgescu, "interviu" live cu soţia după ce a împins jurnaliştii în faţa casei