Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Eroare colosală a uneia dintre cele mai mari bănci din lume. A transferat unui client o sumă de 1.280 de ori mai mare decât întreaga rezervă a BNR

Cea mai scumpă greşeală din domeniul bancar aparţine celor de la CitiGroup. Banca americană a transferat unui client 81.000 de miliarde de dolari, dintr-o eroare de soft.

de Redactia Observator

la 28.02.2025 , 18:28

Eroare colosală a unei dintre cele mai mari bănci din lume. A transfer unui client o sumă de 1.280 de ori mai mari decât întreaga rezervă a BNR - Eroare colosală a unei dintre cele mai mari bănci din lume. A transferat unui client o sumă de 1.280 de ori mai mari decât întreaga rezervă a BNR - Profimedia

Potrivit Financial Times, clientul trebuia să primească doar 280 de dolari, dar s-a trezit în cont cu o sumă astronomică. Transferul bancar eronat s-a produs în aprilie anul trecut, dar pentru că nu a fost raportat oficial, abia acum a devenit public "episodul".

Eroare umană, "completată' de una de soft

Eroarea a trecut neobservată atât de angajatul care a efectuat tranzacţia, cât şi de un al doilea funcţionar al băncii care trebuia să verifice transferul. A fost descoperită abia de un al treilea angajat, la 90 de minute după ce a fost realizată. Plata a fost anulată după câteva ore. Suma este de peste 1.280 de ori mai mare decât totalul rezervelor BNR care, potrivit ultimului raport, s-ar ridica la aproximativ 63 de miliarde de dolari.

Articolul continuă după reclamă

Financial Times susţine, citând surse din cadrul CitiGroup, că niciun dolar nu a ieşit din bancă, instituţia reuşind să evite la limită transferul. În domeniul bancar astfel de incidente poartă numele de "ratare la limită". CitiGroup ar fi avut doar anul trecut 10 astfel de "ratări la limită". Termenul face referire la o procesare greşită din parte băncii a unei sume de un miliard de dolari sau mai mare, dar care până la urmă este remediată şi nu este raportat un efect direct nici asupra băncii, nici asupra clientului.

Potrivit legii americane, băncile care operează pe teritoriul SUA nu sunt obligate să raporteze "ratările la limită" niciunei instituţii statele sau federale astfel că asemenea incidente sunt greu de identificat şi de prezentat publicului larg.

Conform sursei citate, softul folosit de CitiGroup are o eroare de programare bizară. Atunci când se realizează un transfer bancar, unul dintre câmpuri are presetate 15 zerouri în plus. Operatorul care realizează tranzacţia trebuie să fie atent şi să şteargă acele zerouri, apoi să introducă manual suma corectă. În acest caz, operatorul a uitat să facă acest lucru.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cumpărați cadouri pentru profesori de 1 și 8 martie?
Observator » Ştiri externe » Eroare colosală a uneia dintre cele mai mari bănci din lume. A transferat unui client o sumă de 1.280 de ori mai mare decât întreaga rezervă a BNR