Antena Meniu Search
x

Româncă de 15 ani, moartă în urma unui grav accident de circulaţie produs în Italia

O româncă de numai 15 ani şi-a pierdut viaţa, în cursul zilei de duminică, în urma unui groaznic accident de circulaţie produs în Italia.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 01.02.2021, 10:38

Alţi doi români au suferit răni în urma accidentului din Italia
Cele două maşini implicate în accidentul din Italia au fost extrem de avariate - Torino Today
  • Românca moartă în accidentul din Italia ar fi zburat prin parbrizul maşinii în care se afla.
  • Alţi doi români au fost răniţi în accidentul din Italia.

Accidentul s-a produs în zona localităţii Samone, oraş situat la aproximativ 40 de kilometri, nord, de Torino.

Conform Torino Today, un italian de 50 de ani, care conducea un autoturism Smart, a pierdut controlul volanului, iar maşina pe care o conducea a lovit din spate BMW-ul în care se afla adolescenta de 15 ani, dar şi alţi doi români, de 22 şi, respectiv, 23 de ani.

Din dinamica accidentului, BMW-ul a fost azvârlit peste bara de protecţie de pe marginea şoselei.

Din păcate, adolescenta de 15 ani, identificată drept Denisa P., ar fi zburat prin parbrizul maşinii, iar medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea tinerei.

Medici şi pompieri au intervenit la locul accidentului în care a murit românca

Ceilalţi doi români din BMW au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la spitalul din Ivrea.

În schimb, italianul de 50 de ani implicat în accident a fost transportat cu răni grave la spitalul din Torino, iar prognosticul medicilor este rezervat în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire.

La locul accidentului şi-au făcut apariţia şi echipaje de pompieri pentru a stinge incendiile izbucnite.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?

Observator » Stiri externe » Româncă de 15 ani, moartă în urma unui grav accident de circulaţie produs în Italia