Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Naștere, botez, prima aniversare a copilului. Care sunt cele mai frumoase tradiții?

Nașterea unui copil, botezul și tăierea moțului sunt pline de însemnătate și aduc bucurie părinților și familiei. În toată lumea, există nenumărate tradiții și obiceiuri legate de aceste momente din viața unui nou-născut.

de Redactia Observator

la 15.07.2020 , 16:15

Care sunt cele mai frumoase tradiții - Pexels

Unele dintre ele pot fi considerate superstiții și și-au pierdut în zilele noastre însemnătatea. Altele supraviețuiesc încă și sunt respectate la nașterea, botezul sau prima aniversare a celui mic. Iată câteva dintre cele mai frumoase tradiții.

Tradiții la nașterea copilului

Venirea pe lume a unui copil este momentul cel mai așteptat de părinți și familia extinsă. De acest moment, în trecut, se legau multe tradiții și superstiții. În vremurile în care nașterea avea loc acasă, cu ajutorul unei moașe, copiii erau trimiși de acasă iar în camera unde urma să nască gravida, erau primite doar femei. Uneori, i se permitea și soțului să fie prezent la naștere, dar numai la cererea soției. Femeia se putea ruga, iar poziția îngenuncheată o ajuta să suporte mai ușor durerile facerii. De multe ori, femeile nășteau direct pe pământ, iar bărbatul care ridica primul bebelușul îl recunoștea drept copilul său. Urma prima scaldă, prima baie a copilului, pe care o făcea moașa. Scăldătoarea era umplută cu apă din fântână, în care se puneau busuioc, pentru ca cel mic să fie iubit ca busuiocul, miere, pentru a avea vorba dulce ca mierea, lapte, ca să aibă pielea albă, bănuți de argint, pentru bunăstare și aghiazmă, contra duhurilor necurate. 

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă unele obiceiuri s-au pierdut în epoca modernă, nașterea unui copil este și acum prilej de bucurie și adună întreaga familie în jurul nou-născutului. Obiceiul scaldei s-a păstrat, însă, de cele mai multe ori, este întâlnit a doua zi după botez.

Tradiții la botez

După naștere, botezul este primul eveniment important din viața unui copil. Este momentul în care cel mic primește prima împărtășanie și devine, practic, creștin. Ritualul botezului la creștinii ortodocși este încărcat de semnificații și obiceiuri. Nașii joacă un rol important în acest eveniment, fiind părinții spirituali ai copilului. Ei sunt cei care se ocupă de lumânare și trusoul pentru botez. Înainte de a fi nași, ei trebuie să se spovedească și să se împărtășească. Dacă nu te-ai hotărât încă ce nume să alegi, poți folosi și o aplicație de nume

Și de botez se leagă multe tradiții din vechime. Lumânarea bebelușului era împodobită cu flori de crin, frunze de ferigă și floarea miresei. Fiecare avea o semnificație: crinul era floarea Maicii Domnului, feriga reprezenta putere, iar floarea miresei ținea blestemele departe. Panglica trebuia să nu fie prea scurtă sau prea lungă, astfel încât cel botezat să nu facă nuntă prea devreme sau prea târziu. După botez, nașa îi încredința copilul mamei, spunând cuvintele „păgân l-am luat, creștin ți l-am adus”. Acest obicei se păstrează și în zilele noastre. Tot în prezent, părinții obișnuiesc să aducă la botez ursitoare, care stabilesc destinul bebelușului prin vorbe meșteșugite.

Și obiceiul băiței de a doua zi s-a păstrat. Bebelușul este îmbăiat de nașă, în apă cu petale de trandafir, lapte, miere, bănuți de argint, ulei și apă sfințite, orez, parfum etc. În timpul băii, lumânarea de botez se ține aprinsă, și, la final, este stinsă de tocul ușii. Lumânarea și șuvița de păr tăiată la botez se păstrează într-un loc știut doar de părinți, până când copilul împlinește șapte ani. Apa în care a fost îmbăiat copilul se aruncă la rădăcina unui copac înalt și viguros, pentru ca cel mic să crească și să fie sănătos.

Tradiții la prima aniversare a copilului

La împlinirea primului an, se obișnuiește să se taie moțul copilului. În trecut, acest lucru se întâmpla numai la băieți, în timp ce la fete se rupea turta, adică se rupea un colac deasupra capului. Astăzi, cele două obiceiuri s-au contopit și se fac împreună, indiferent de sexul copilului. Micuții sunt ținuți în brațe de nași, părul li se strânge și este legat cu o fundă roșie, în cazul fetelor, și albastră, în cazul băieților. Nașul sau nașa taie șuvița legată astfel și o picură cu ceară de la lumânarea de la botez. 

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri la tăierea moțului este momentul în care copilul își alege trei obiecte de pe o tavă. Părinții și nașii pun pe această tavă mai multe obiecte cu semnificații diverse, iar primele trei pe care copilul pune mâna se spune că prezic personalitatea și viața pe care urmează să o aibă. Astfel, banii înseamnă o viață prosperă, oglinda sau peria de păr reprezintă înclinația spre partea estetică, o eventuală meserie de stilist, pixul sau caietul reprezintă aplecare către studiu și profesii precum jurnalist, scriitor, iar cartea, o eventuală carieră academică. Numărul obiectelor care pot fi puse pe tavă, precum și interpretarea acestora, e limitat doar de imaginația fiecăruia.

Chiar dacă o parte dintre aceste tradiții nu se mai păstrează în totalitate și și-au pierdut însemnătatea în zilele noastre, ele rămân obiceiuri frumoase pe care părinții pot alege să le respecte la evenimentele din primul an de viață al copilului lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri sociale » Naștere, botez, prima aniversare a copilului. Care sunt cele mai frumoase tradiții?