Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegeri parlamentare 2024, rezultatul votului în Diaspora. Cum au votat românii în fiecare ţară. HARTĂ

Alegeri parlamentare 2024. Românii din Diaspora şi-au exprimat voturile, în toate cele 950 de secţii de votare organizate în străinătate. Potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, preferinţele au fost similare atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat. 

de Redactia Observator

la 02.12.2024 , 15:52

Cum au votat românii în fiecare ţară. HARTĂ Cum au votat românii în fiecare ţară. HARTĂ

Alegerile pentru Parlamentul României s-au încheiat luni, 2 decembrie 2024, la 07:00, ora României, la toate cele 950 de secţii de votare organizate în străinătate, anunţă Ministerul Afacerilor Externe. Diferenţele de fus orar şi programul specific al votării în străinătate la alegerile parlamentare (sâmbătă, 30 noiembrie, şi duminică, 1 decembrie, între orele locale 07:00 şi 21:00) au determinat ca votarea în străinătate să dureze 59 de ore, raportat la ora României.

Cum au votat românii din Diaspora

Cum au votat românii din Diaspora la alegerile parlamentare. Datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă au fost centralizate sub forma hărţii de mai jos:

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

AUR este pe primul loc în Diaspora, urmat de USR, S.O.S.România şi POT, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, după centralizarea a peste 99% dintre procesele verbale de numărare a voturilor exprimate la alegerile parlamentare de la sfârşitul săptămânii trecute.

La Senat, clasamentul este următorul:

  • AUR - 25,79% USR - 21,93%, , S.O.S.România - 16,21% şi POT - 13,36%, PNL - 7,53%, SENS - 3,71%, PSD - 3,05%.

La Camera Deputaţilor, aceleaşi patru partide sunt clasate pe primele locuri:

  • AUR - 26,30%, USR - 24,35%, , S.O.S. România - 15,90%, POT - 13,65%, PSD - 4,04%, SENS - 3,82%, FD - 2,34%.

Cum va arăta noul Parlament al României

Noul Parlament diferă radical față de cel anterior, din punct de vedere al împărțirii mandatelor. Şapte formațiuni politice au trecut pragul electoral, ceea ce ne pune în faţa unui Parlament fragmentat.

România şi-a ales viitorul pentru următorii patru ani. Jumătate din ţară, mai bine zis, 52.5% dintre românii cu drept de vot au fost de Ziua Naţională la urne pentru alegerile parlamentare. Asta înseamnă aproape 9,5 milioane de oameni. Cu toate acestea, a fost cea mai mare mobilizare pentru Parlamentare din ultimii ani 16 ani, motivată şi de contextul politic tensionat, după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

În urma rezultatelor parţiale, 7 partide au trecut pragul electoral. PSD are cel mai mare procent de voturi, atât pentru Senat cât şi pentru Camera Deputaţilor, urmat de partidul AUR. Partidele de extremă-dreapta (AUR, SOS şi  POT) au obţinut peste 32 % din opțiunile de vot, adică vor reprezenta o treime din viitorul parlament.

Pe baza rezultatelor parţiale de la alegerile parlamentare, Parlamentul României ar fi împărţit în felul următor între partidele care au trecut pragul electoral: 

  • Mandate la Camera Deputaților: 86 PSD, 64 AUR, 50 PNL, 40 USR, SOS 27, POT 24, UDMR 22
  • Mandate pentru Senat: 36 PSD, 28 AUR, 22 PNL, 19 USR, 12 SOS, 10 UDMR, 9 POT

Acestora li s-ar alătura şi minoritățile naționale care ar primi 18 mandate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Alegeri parlamentare 2024 » Alegeri parlamentare 2024, rezultatul votului în Diaspora. Cum au votat românii în fiecare ţară. HARTĂ