A rămas paralizat de mic, în urma unui accident care l-a lăsat cu 5% șanse de supraviețuire. Acum, are o singură dorință
Era doar un copil când viaţa i s-a frânt în două părţi: înainte şi după accidentul care l-a lăsat paralizat. Şi totuşi, a găsit puterea să-şi croiască un drum şi să se bucure de fiecare zi. Cunoaştem astăzi un învingător care le poate fi exemplu multora. Pentru că îşi doreşte să muncească şi a învăţat marketing digital, chiar dacă îi e imposibil să tasteze.
De Redactia Observator la 29.11.2020, 18:05
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Reporter: Cum arată o zi din viața ta?
Dan Bîță: Mă trezesc în fiecare dimineață, cu foarte-foarte multă voie bună. Mă spală mama, în pat. Vine tata într-una din pauze și mă pune în cărucior. Până la 10-11 lucrez. Și ies în oraș. Mă întâlnesc cu prietenii, bem o cafea, vorbim.
Reporter: Nu-ți place să fii singur.
Dan Bîță: Nu, nu.
Doar o zi a fost singur în ultimii 24 de ani. Ziua care i-a schimbat viața. Era clasa a opta și mai avea o săptămână până la admiterea în liceu.
Dan: Aveam un vis ca orice copil de 13-14 ani să devin și eu profesor de educație fizică ca și tatăl meu, dar din păcate s-a întâmplat ce s-a întâmplat și a trebuit să-l pun pe pauză.
Reporter: Ce s-a întâmplat, Dan?
Dan: În 1996, la 14 ani, m-am dus la Dunăre să fac baie, mai făcusem de mii de ori, s-a întâmplat să fie apa mică, n-am testat apa înainte, mi-am făcut vânt, am dat cu capul înainte și am paralizat pe loc.
A rămas nemișcat sub apă, fără să aibă cine să îl scoată. Și a găsit puterea, nici el nu știe cum, să-și țină respirația timp de aproape un minut.
Reporter: Cum a părut minutul acela?
Dan: Cât o eternitate. Cât o eternitate. Aici în Zimnicea, Dunărea trecând pe aici, în fiecare an cineva murea înecat. Și m-am gândit că în anul ăla eu voi muri. Practic victima Dunării.
Dar s-a întâmplat ca cineva să treacă pe acolo și să îl salveze. Cu 5% șanse de supraviețuire, copilul de atunci s-a agățat de-o viață care n-avea să mai fie niciodată ca înainte. Și a ales să o trăiască fără să se uite înapoi.
Dan: În spital pur și simplu mi-am dat seama că am paralizat, că n-o să mai merg niciodată. Și am zis: Ăsta e punctul zero. De aici o luăm înainte cu noua viață.
Dan are o dorință simplă
Dan Bîță are astăzi 38 de ani și o dorință simplă.
Dan: Mi-aș dori să găsesc un job. Dincolo de dizabilitatea asta, eu nu am dizabilități. Și îmi doresc să am un program, să am responsabilități mai mari decât am în acest moment, pentru că nici acum nu pot să spun că nu fac nimic.
Nu-și simte corpul de la piept în jos, iar mâna dreaptă e singura pe care reușește să o miște. Nu poate să tasteze, dar un program îl ajută să dicteze tot ce vrea să scrie.
Dan: În engleză, aș scrie mai repede decât ar scrie cineva cu tastatura. Pentru că eu vorbesc și el scrie, programul. Însă în română e ceva mai complicat, pentru că trebuie să o iau literă cu literă, cu pronunție în engleză.
Așa a construit câteva site-uri de la zero, a scris 1600 de articole și a colaborat cu mai multe companii. A învățat marketingul digital și a plecat timp de trei luni în Anglia, sperând să fie angajat acolo și să îmbătrânească într-un sistem mai blând. A fost însă nevoit să se întoarcă. Acesta e, de fapt, și gândul care-l sperie: că va rămâne, într-o zi, la mila unui stat ca România.
Dan: De ce am plecat în Anglia? Pentru o plasă de siguranță. Ca să scap de ce se va întâmpla când ai mei nu vor mai fi. Pentru că nimeni nu e nemuritor.
Părinții sunt mâinile, picioarele și stâlpii lui Dan
Părinții sunt mâinile, picioarele și stâlpii lui Dan. Un rol pe care îl duc fără să se clintească.
Reporter: Ce e în sufletul dumneavoastră?
Tatăl lui Dan: Resemnare. M-am resemnat. Mi-am dat seama că e de la Domnul și trebuie să le ducem.
Reporter: Aveți momente în care vă întrebați De ce?
Tatăl lui Dan: Nu. Nu. Am fost la început, am zeci de ani de când nu mă mai întreb de ce. Pur și simplu luăm viața așa cum este și mergem înainte.
O vreme au sperat cu toții că Dan va reînvăța să meargă. Au încercat și-un tratament experimental în China, cu ajutorul unui om care i-a sprijinit fără să îi cunoască.
Dan: Și dacă e o șansă de 1% trebuie să te duci pe lună să vezi, ca să-ți fie mai bine! Nu am avut niciodată ocazia să-i mulțumesc domnului Becali pentru șansa pe care mi-a dat-o. Dacă nu era dumnealui, trăiam cu îndoiala asta în suflet toată viața.
Rar, Dan se mai visează ridicându-se. Nu se agață însă de-acest gând. Se bucură în fiecare zi de oamenii care îl înconjoară, speră să plece în călătorii și vrea doar să-și trăiască propria normalitate.
Dan: Când n-ai o problemă gravă, problemele tale vor fi aceleași. Că nu merge internetul destul de repede, că nu am suficientă benzină, că nu-mi mai place haina asta, că trebuie să îmi iau alt parfum și așa mai departe. Asta nu înseamnă că dacă eu sunt așa tu n-ai dreptul sau oricine altcineva nu are dreptul să se plângă sau să spună că e greu.
Dan Bîță, ajutat de Alina Pușcaș cu un job în Social Media
Alina Pușcaș, impresionată de cazul lui Dan și de faptul că, în ciuda condiției sale, își dorește să lucreze, i-a oferit un post de Social Media Manager pentru a o ajuta cu proiectele viitoare.
