Ajutor pentru Larisa, educatoarea care s-a întors din Italia să-şi ajute comunitatea în care a crescut
Binele se măsoară în numărul de copii pe care i-ai salvat de la o viaţă banală, într-un sat rătăcit pe harta României. Pentru asta s-a întors acasă, fix într-un astfel de sat, o tânără educatoare. Plecase în străinătate, unde ar fi trăit, cu siguranţă, mult mai bine. Dar ea a simţit că trebuie să fie de ajutor comunităţii în care s-a făcut om mare, educând noi generaţii.
De Redactia Observator la 10.12.2022, 16:31
Undeva, în Bacău, există un sat pe care cu greu îl găseşti pe hartă, dar de care s-a îndrăgostit, iremediabil, o fată. "Noi am fost plecati o perioada in Italia acum 3-4 ani, si am facut scoala acolo si ai mei au revenit, saracii, tot din cauza mea, oarecum, ca era dorul de casa, de colegi, de satul meu, padurea mea. Sa stau eu acasa la mine. Valorile astea, ca patriotismul, nu stiu, eu incerc sa le insuflu cat se poate si dorinta asta ca daca ne ajutam acum ma gandesc ca o sa fie din ce in ce mai bine pt toti si nu o sa mai aiba dorinta asta de a pleca , sa se descurce mai bine aici, incercam sa facem si noi ca afara", spune Larisa Aanei. Ea este Larisa Aanei. Iar satul pe care îl vrea ca afară se cheamă Orăşa. Ţineţi minte acest nume. S-ar putea ca el să fie, peste ani, model pentru multe comunităţi din România, care şi-au pierdut oamenii, reperele, speranţa şi dorinţa de a fi bine.
În mijlocul unei zile superbe de toamnă, în curtea unei şcoli ca de pitici, o găsim pe Larisa înconjurată de copii. Ea le e învăţătoare şi zâna bună din poveşti. Ea îi ajută să descopere fascinanta lume a cuvintelor şi îi îndrumă spre un viitor mai bun. Educaţia e salvarea lor, crede cu tărie Larisa. Asta a salvat-o şi pe ea. Tot aici, în satul acesta mic din Bacău, într-o şcoală în care se întoarce de fiecare dată cu emoţie. Şcoala nu s-a schimbat prea mult. Aceeaşi clădire veche, aceeaşi sobă cu lemne în clasă.
Dorul de casă şi datoria faţă de cei care i-au îndrumat primii paşi, aici, în şcoala aceasta, au făcut-o să se întoarcă la Orăşa. Să dea mai departe binele primit şi să crească alte generaţii. Ar fi putut alege o şcoală modernă, dintr-un oraş mai important pe hartă. Dar Larisa a simţit că aici e nevoie de ea, în şcoala aceasta mică, în care timpul parcă a stat în loc iar progresul lumii moderne s-a oprit la poartă.
Se simt bine aici. Chiar dacă stau aşa, ghemuiţi lângă perete, ascultând la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi poveşti. Nu au decât vreo câteva cărţi pe rafturi. Şi acelea, donate de alţi copii sau cumpărate de Larisa.
E bucurie în ochii acestor copii. E bucurie şi în sufletul învăţătoarei care vede, cu fiecare copil fericit, visul ei împlinit. Doar când merge spre casă, prin satul ei rătăcit pe o hartă, îndrăzneşte să viseze la mai mult. La o şcoală modernă, cu un colţ adevărat de lectură, cu multe cărţi pe rafturi, cu mai multe bănci în curte şi tot mai mulţi copii fericiţi.
Toate aceste lucruri de care avea nevoie au fost cumpărate de un donator anonim, în cadrul campaniei Ajut Eu.
