Antena LIVE
Video

Ovidiu Bădescu, profesorul care a reinventat Educaţia, a primit trei laptopuri pentru a-şi ajuta elevii să aibă acces la cursuri

Ovidiu Bădescu, un profesor din Reşiţa, a convins şi alţi profesori să pregătească online, gratuit, mii de copii din toată ţara. Dar pentru asta are nevoie continuă de ajutor, iar Altex a venit în sprijinul lui.

De la 15.12.2021, 12:48

Ovidiu Bădescu a creat, din nimic, o adevărată rețea de predare online, prin care sute de profesori ajută gratuit mii de elevi din toată țara să acopere golurile lăsate de pandemie. De la orele de matematică, lecțiile online s-au extins și la alte materii. Voluntarii organizează acum cursuri de dezvoltare personală pentru elevi, programe de suport emoțional pentru profesori, tabere de robotică, cluburi de artă. O comunitate întreagă și-a dat mâna și a reinventat Educația

"Niciodată societatea nu a progresat dacă noi am forţat copiii şi tinerii să facă ceea ce am crezut noi că e bine. De multe ori, poate cu cele mai bune intenţii, noi zicem că ăsta e binele copiilor. Dar nu neapărat. Haideţi să îi ascultăm, iar noi să fim acolo să le deschidem uşi sau geamuri, astfel încât fiecare să îşi aleagă zborul în direcţia în care doreşte. Trebuie să îi ascultăm. Dacă noi nu aveam încredere în adolescenţi şi în tineri, poate că acum eram în peşteri şi ne încălzeam la foc", a spus Ovidiu Bădescu.

"E suficient să te duci acolo şi să nu faci doar materia pe care o ai de făcut. Dacă intri într-o clasă şi vezi că ei au avut o lucrare la o materie înainte şi sunt speriaţi, tu trebuie să fii acolo şi să îi asculţi. Trebuie să vorbim cu ei, pentru că timpul ăla nu e pierdut", a explicat Ovidiu Bădescu. 

Raul Filip, director de achiziţii la Altex, i-a oferit profesorului trei laptopuri de care avea nevoie. "Educaţia este principalul pilon de dezvoltare al unei societăţi deschise şi libere şi Altex apreciază şi investeşte în toate iniţiativele din acest domeniu, fie că este vorba despre iniţiative personale sau publice", a declarat Raul Filip.

"Mulţumesc. Cu siguranţă copii se vor bucura. Deci chiar a venit într-un moment în care o elevă spunea că i s-a stricat laptopul şi că nu ştie cum să îşi facă temele la informatică", a spus Ovidiu Bădescu. 

Povestea lui Ovidiu Bădescu este AICI.

Ți-a plăcut acest articol?

ajut eu ovidiu badescu
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024