Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce urmează pe scena politică. PNL, PSD, USR, UDMR şi minorităţile ar putea susţine un candidat unic la prezidenţiale - surse

Curtea Constituţională a anulat alegerile prezidenţiale, aşa că astăzi, de Ziua Constituţiei României, şi în ziua în care urma să alegem viitorul preşedinte ne întrebăm cu toţii ce urmează. În momentul de faţă avem alegeri prezidenţiale anulate, un parlament care încă nu e învestit, şi discuţii despre o majoritate de guvernare care încă nu are o formă definitivă. La ce ne putem aştepta pe scena politică?

De la 08.12.2024, 17:29
WhatsApp
Vezi și:

Avem negocieri, încă nu avem guvern şi nici coaliţie. Avem doar intenţia partidelor pro-europene de a forma o coaliţie care, spun ei, ar trebui să izoleze forţele extremiste. Ce se întâmplă de aici înainte ar fi că pe 21 decembrie ar trebui să avem investit noul Parlament, adică validate mandatele noilor senatori şi deputaţi, însă până atunci partidele politice trebuie să negocieze şi să ajungă la un acord, pentru că vor fi chemate la consultări de către preşedintele Klaus Iohannis.

Când vor merge la Palatul Cotroceni, trebuie să aibă deja majoritatea creată şi o propunere de premier. Începând de săptămâna viitoare se vor purta aceste negocieri în coaliţia de guvernare. Sursele mele spun că am putea avea o surpriză.

Se concentrează un scenariu în care coaliţia pro-europeană, PNL, PSD, USR, UDMR şi minorităţi ar putea să susţină un candidat unic la prezidenţiale. Iniţial se vorbea doar despre un candidat al partidelor de dreapta, PNL şi USR, înţelegem pe surse de la PSD că liderii ar fi de acord să susţină şi ei un candidat unic împotriva forţelor extremiste. 

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

ccr alegeri votare presedinte parlament
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025