Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cel mai mare şoc al scenei politice de după Revoluţie. Cum a ajuns un candidat plasat pe locul 5 de sondaje să intre en-fanfare în turul 2 la prezidenţiale

Cutremur în politică după cel mai surprinzător rezultat din istoria alegerilor prezidenţiale din ultimii 35 de ani! Călin Georgescu, un necunoscut cu orientare pro-rusă, a învins maşinăria de partid PSD şi PNL şi a intrat în turul doi cu Elena Lasconi, după o campanie electorală agresivă dusă pe TikTok.

De la 26.11.2024, 09:50
WhatsApp
Vezi și:

A fost cel mai mare şoc al scenei politice de după Revoluţie. Puţini credeau că mesajul învingătorului va veni de la independentul Călin Georgescu, pe care un exitpoll îl plasa duminică seară pe locul cinci. "Doamnelor şi domnilor politicieni. V-ati uitat pe statistici, in sondaje, nenumarate sondaje. Aţi facut si continuati sa faceti afirmatii defăimătoare. V-aţi jignit unii pe altii dar cel mai grav e că ati jignit poporul roman timp de 35 de ani si ati continuat sa-l jigniti si astăzi cand spuneati că nu intelegeti cum s-a intamplat", a declarat Călin Georgescu, candidat.

Georgescu, în finala prezidenţială cu Elena Lasconi după o cursă dramatică

El a intrat în finala prezidenţială cu Elena Lasconi, după o cursă dramatică. Ea s-a calificat la limită şi pe ultima sută de metri. A obţinut 2.742 de voturi în plus faţă de Marcel Ciolacu. "Pentru prima dată, PSD SI PNL nu au reprezentanţi în etapa finală pentru funcţia de preşedinte al României. Votul românilor a fost un vot de protest", a declarat Elena Lasconi. Chiar dacă a ezitat să afirme public că îl admiră pe Vladimir Putin, Călin Georgescu a lansat atât de multe atacuri la adresa NATO şi a Uniunii Europene, încât înclinaţia sa pro-rusă a devenit mult prea evidentă. Kremlinul, însă, preferă să nu se pronunţe pe această temă.

"Nu se poate spune că suntem atât de familiarizați cu viziunea despre lume a acestui candidat în ceea ce privește relațiile cu țara noastră", a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin. "Călin Georgescu este un admirator al lui Putin, este pe faţă împotriva NATO, este pentru izolarea României pe care el o numeşte neutralitate. Fără NATO suntem la cheremul Rusiei", a declarat Elena Lasconi. "Sunt acuzat de extremism, de legături cu ţări apropiate sau indepartate. Fals, total fals pentru că sunt dedicat cu totul, cu inima mea, cu viata mea, poporului roman", a declarat Călin Georgescu.

Pe acelaşi subiect

"Sunt bucuros că suveranismul a ieşit pe primul loc. Poporul român a vorbit şi este timpul ca poporul român să fie ascultat", a declarat George Simion. Georgescu a lansat un atac la adresa preşedintei USR, pentru că intuieşte că Elena Lasconi va primi tot sprijinul necesar pentru a reuşi să ajungă la Cotroceni. "Doamna Lasconi, voi fi foarte direct cu dumneavoastră si restul partidelor: nu aveti de ce să vă bucuraţi. Poporul nu e fericit de ceea ce politicienii au făcut in acesti ani", a declarat Călin Georgescu. În scurt timp, şefa USR i-a dat replica. "Ne-am trezit brusc într-o confruntare între trecut şi viitor, între păstrarea democraţiei tinere a României şi putinism", a declarat Elena Lasconi.

Cum explică analiştii ceea ce n-au putut să prevadă

Votul pentru Cotroceni a arătat că trăim într-o Românie divizată, cu bule care nu se intersectează. Mulţi români au aflat abia după ce au votat cine este candiatul pe care l-au votat peste două milioane dintre conaţionalii lor. După publicarea primelor rezultate, căutările pe google au explodat. Toată lumea a vrut să ştie cine este Călin Georgescu, candidatul a declarat public că este un admirator al legionarilor şi un filorus cu o părere bună despre Putin. Au urmat căutările pe dicţionarele online. Zeci de mii de oameni au aflat cu această ocazie ce sunt legionarii şi ce înseamnă filorus. Nici unii dintre cei care au votat candidatul-surpriză nu par să îşi cunoscă prea bine favoritul.

Sociologii şi analiştii politici încă încearcă să descifreze rezultatul unui vot pe care nimeni nu l-a anticipat. Călin Georgescu era plasat pe locul cinci, cu 8% din intenţia de vot, în sondajele făcute cu câteva zile înaintea alegerilor. "A fost un decont venit la adresa partidelor tradiţionale: marile partide tradiţionale ale României, PSD şi PNL. În mod limpede, poporul este supărat. Şi când poporul este supărat, reacţia poporului nu poate să fie anticipată cu exactitate. Nu este obligatoriu să se termine bine", a declarat Valeriu Turcan, analist politic. Independentul suveranist Călin Georgescu a învins uriaşa maşinărie de partid. PSD are în toată ţara 1.600 de primari şi 25 de preşedinţi de Consilii Judeţene care au mobilizat electoratul să voteze cu Marcel Ciolacu. Cu toate acestea, social-democraţii au fost surclasaţi în propriile fiefuri: Alba, Prahova şi Argeş.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

calin georgescu vot alegeri elena lasconi
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024