Video Cum vrea Călin Georgescu să schimbe România cu programul Hrană. Apă. Energie: "Creștinism aplicat în economia reală"
Rezultatele neaşteptate de la alegerile prezidenţiale au efecte economice devastatoare. Bursa de valori se prăbuşeşte, iar România a ajuns să se împrumute la cele mai mari dobânzi din Europa. Şi indicele ROBOR a crescut, iar leul s-ar putea deprecia în perioada următoare. Analiştii economici spun că un preşedinte de extremă dreaptă ne va duce într-o zonă plină de incertitudini economice.
Bursa de Valori București a deschis ședința de luni dimineață "pe roșu". Toți indicii bursieri sunt în scădere, după ce rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale îl dau pe primul loc pe Călin Georgescu. Vestea i-a şocat pe investitorii care au început să vândă din acţiuni.
"Pieţele economice reacţionează negativ pentru că nu avem predictibilitate. Nu se prevede un guvern majoritar care să dea o direcţie fiscală, economică şi de viziune. Toate companiile de la bursă o să scadă între 2 şi 3%, pe medie", a spus Iancu Guda, specialist economic Observator.
"Schimbă nişte parametri cu care ne-am obişnuit, cu care mediul economic s-a obişnuit să funcţioneze. Creează deja nişte unde de şoc în economie", a explicat Christian Năsulea, profesor de economie. Nu e singurul efect negativ.
România are acum cele mai mari dobânzi de împrumut din Europa
- Mesajul lui Călin Georgescu pentru Elena Lasconi. Cum explică succesul din primul tur: "A fost legea înmulțirii...
- Călin Georgescu, despre naşterea prin cezariană: E o tragedie. Se rupe firul divin
- Cum a ajuns România să-l voteze masiv pe Călin Georgescu. Explicaţia sociologului Gelu Duminică
- Cum l-a ajutat Tiktok pe Călin Georgescu să câştige primul tur: "Spune numai platitudini şi lozinci, nu are...
Dobânda pe 10 ani a ajuns la 7,5%. Acum o săptămână era de 6,9%. Asta se întâmplă într-un context deja complicat, în care România are cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, de aproape 8% din PIB la final de an, și o datorie publică în creștere, care ar putea depăși 60% din PIB în următorii ani.
Şi indicele ROBOR, cel în funcţie de care se calculează ratele pentru creditele luate înainte de 2019, a crescut azi până la 5,81%. Analiştii vorbesc şi despre deprecierea leului, în raport cu celelalte monede.
"Avem deja exemple din Ungaria, din Slovacia, unde reorientarea ţării către o extremă dreaptă a dus la căderea economică. Foarte mulţi investitori străini care s-au simţit în siguranţă până în momentul acesta la noi în ţară vor începe să reconsidere prezenţa lor aici", a declarat Christian Năsulea, profesor de economie.
"Mesajul acesta extremist, care nu se bazează pe o economie reală, care să susţină "let's make Romania great again" nu face decât foarte mult rău.Nu poţi să vii cu un mesaj, credem în religie, în românul liber şi în puterea noastră dacică, dacă nu ai o economie în spate. Noi nu avem nimic. Suntem pe burta goală", consideră Iancu Guda, specialist economic Observator.
Programul economic asumat de Călin Georgescu se numește "Hrană, apă, energie". Acesta vrea o economie bazată pe lucrătorii-proprietari. Printre măsurile pe care vrea să le ia se numără cota unică de 10%, stimularea agonisirii averii sau impozitarea cu 2% pentru cifra de afaceri de 1 milion de euro.
Cum arată Programul Hrană. Apă. Energie
"PIATRA DE TEMELIE A PROGRAMULUI
Instaurarea statului suveranist-distributist și a unei societăți bazate pe democrația participativă în care Adevărul, Libertatea și Suveranitatea sunt axa de valori a dezvoltării României.
CE PROPUN CONCRET?
Un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare de sistem, deoarece pe scheletul actual nu se poate construi cu adevarat.
SUVERANISM - DISTRIBUTISMUL CONCIS ȘI CLAR
Suveranism-distributismul este un model social și economic al libertății și al binelui comun (al frățietății), care se bazează pe producția locală și pe democrația participativă și care poate fi soluția salvatoare pentru orice țară, nu doar pentru România. Economia suveranist-distributistă este economia lucrătorilor-proprietari, a familiei tradiționale, a comunitățiilor, a producătorului român autentic. O economie echitabilă, stabilă și morală, care mărturisește tradiția. Democrația participativă reprezintă o sursă continuă de putere pentru cetățenii care se vor putea implica direct în procesul legislativ, fără a aștepta pasiv să fie chemați la urne o dată la patru ani. În România, tranziția către democrația participativă şi economia de piață în sistem suveranist-distributist marchează începutul Marii Renașteri Naționale".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰