Elena Lasconi, despre alegerile parlamentare: "Cu o majoritate din extremiști va fi un guvern de extremiști. Este un semnal de alarmă"
Elena Lasconi a răspuns invitaţiei Alessandrei Stoicescu şi a păşit în platoul Observator. În primul interviu acordat de când a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale, candidata a vorbit despre o posibilă coaliţie de guvernare, dar şi de subiectul care arde cel mai tare - sesizarea la CCR a doi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Şefa USR a precizat că din punctul ei de vedere anularea primului scrutin al alegerilor prezidenţiale de către judecătorii Curţii Constituţionale ar reprezenta o încălcare a democraţiei.
De Alessandra Stoicescu la 28.11.2024, 08:56"Dacă s-ar întâmplă asta ar fi o încălcare gravă a democrației. Deja au încălat democrația. Instituțiile statului nu și-au făcut treaba înainte. Toate partidele și au făcut numărători paralele.Nu există o problema a softului. Este un respect asupra votului. Cred că au fost cele mai corecte alegeri din ăștia 35 de ani, nimeni nu s-a plâns, nu a făcut o contestație. Da, este dubios să fie șef fără codul ăla, fermele de troli. Eu cred că înțelept ar fi dacă ar lasă să se desfășoare alegerile și dacă vin cu probe să ia măsurile care se impun până la validare, până a depune jurământul președintele pentru că altfel întoarcem și mai mult împotriva românilor", a declarat Elena Lasconi.
Dar consideră că ar trebui anchetat modul în care contracandidatul ei a fost propulsat din mediul online direct în turul II. "Nu se poate să nu-ți dai seama că se întâmplă ceva. Și că influența Rusiei este reală. A surprins pe toată lumea. Sondajul îl dădea cu cel mai mare scor de 13%", a mai spus candidata USR la prezidențiale.
Alegerile parlamentare, direcția României
Alegerile parlamentare de duminică însă sunt cele care pot decide direcţia spre care se îndreaptă România.
- Elena Lasconi, întrebată dacă sunt românii pregătiţi pentru o femeie preşedinte: "M-am născut pregătită....
- Mesajul Elenei Lasconi pentru electoratul PSD. Ce spune despre pensii și creșteri de salarii: "Îi voi trata cu...
- De ce crede Elena Lasconi că 23% dintre cei prezenţi la urne l-au votat pe Călin Georgescu: "Chiar îi înțeleg"
- Ce spune Elena Lasconi despre o colaborare cu PSD și un guvern de uniune națională: "Este posibil un dialog....
"Este foarte important ce alegem duminică, este foarte important că președintele să aibă majoritate în Parlament. Altfel cu o majoritate din extremiști va fi un guvern de extremiști. Este un semnal de alarmă. SUA privește cu îngrijorează ce se întâmplă în România", a mai spus Elena Lasconi.
Cu îngrijorare privesc şi liderii politici. Şi îşi fac propriile strategii. "Un Guvern cu USR? PSD-PNL-USR este foarte posibil, vedem după votul de duminică", a declarat Marcel Ciolacu.
"Este posibil un dialog, dar românii trebuie să înțeleagă că suntem într-un mare pericol cu ce se întâmplă, cu influența rușilor. Noi trebuie să păstrăm drumul pro-european, pentru că l-am câștigat din greu și de asta au murit 1.016 oameni la Revoluție, să nu uităm asta. Trebuie să discutăm, și vedem după. Este foarte posibil dacă ne unim forțele să păstrăm această țară", a declarat Elena Lasconi.
Un semn de protest al românilor
Călin Georgescu însă atacă pe toate fonturile. "Am văzut cum dna Lăsconi a făcut o declarație de război. Nu dată mie, ci țării întregi. Germania a spus că se pregătește de un război militar iar dna Lăsconi, ca omul partidului aservit, a declarat imediat același lucru, spunând că orice va cere NATO și UE va respecta. Păi cum poți să respecți tot? Se vede că practic se cere poporului român prin dna Lăsconi, să între în războiul din Ucraina", a declarat Călin Georgescu.
Din platoul Observator, Elena Lasconi i-a dat replica. "Este la fel de ridicolă că aceea că apă nu este H2O și că cezariana rupe firul divin. E o tehnică de manipulare pe care nu vreau să o discut eu aici, chemați specialiști să despice firul în mai multe. Eu niciodată nu am declarat. Sunt mama, sunt mama de fată, chiar și dacă aș fi mama de băiat nu pot să gândesc vreodată că acest copil al meu să meargă la război. Plus că e total fals, noi suntem parte din NATO, Ucraina nu este parte din NATO, noi nu am putea să mergem cu trupe în Ucraina sub nicio formă. Este o minciună și o manipulare.
Dar eu am văzut că se încearcă imposibilul când lumea a văzut ce manipulare a fost la aceste alegeri și ce infuență rusească. Mie nu îmi este teamă de acest domn, nu mă intimidează. Eu sunt o femeie puternică și voi fi un președinte al românilor. Eu nu sunt un președinte de sufragerie, am avut unul 10 ani, eu sunt un președinte al oamenilor. Dar cine a spus că și dorește armata obligatorie? Nu eu! Eu am spus că suntem ok cu armata de profesioniști, că suntem în NATO", a mai declarat Elena Lasconi.
Şi are un mesaj şi pentru cei care l-au votat în primul tur pe contracandidatul ei. "Eu tot în semn de protest am ales să renunț la carieră mea de jurnalist și la viață mea că să încerc să schimb lucrurile începând de la Câmpulung, nu prin poveșți de pe TIKTOK din sufragerie. Liderii acestor partide, chiar și contracandidatul meu sunt liderii sistemului și tot CV lor arată funcții din pix. Eu am muncit toată viață mea, faptele mă recomandă.
Eu cred că prin misticism și prin ură nu faci bine acestei țări. Spre deosebire de contra candidatul meu eu am fost în război, eu am fost corespondent de război, am văzut ce înseamnă războiul, să îți vezi pruncul de nici doi ani mort. Am văzut ce înseamnă să ți pierzi tot, noi nu de dorim să se întâmple asta, să avem la granița noastră Rusia", a mai spus candidata USR.
Elena Lasconi face apel la calm şi pace în ţara noastră şi nu vrea ca alegerile din turul doi să se transforme într-un război în stradă între cele două tabere de susţinători. "Acum se folosește foarte mult frică, de ce sa nu folosim iubirea? Și binele? Pentru că are o emoție și mai puternică. De ce îndreptăm român contra român? Nu înțeleg înverșunarea asta? În momente ca acestea care sunt chiar critice. Trebuie să ne păstram calmul, să ne unim", mai spune Lasconi.