Radiografia unui eşec. Ce calcule se fac în cele două mari partide, PSD şi PNL, după rezultatele dezastruoase din primul tur
După vot, demisiile. Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă sunt marii învinşi ai alegerilor. După trei ani în care şi-au împărţit puterea în Coaliţie, cei doi au demisionat ieri de la şefia PSD şi PNL. Potrivit apropiaţilor, Ciolacu va rămâne doar deputat de Buzău şi nici nu va candida la următorul congres pentru vreo funcţie în PSD. Însă va rămâne premier până pe 8 decembrie şi preşedinte interimar al PSD până la 1 decembrie. Nicolae Ciucă a fost mai pripit. Interimatul e asigurat acum de politicianul pentru care s-au bătut trei partide - şi anume Ilie Bolojan. Acesta va deveni preşedinte interimar al PNL şi va avea propria sa echipă, din care va face parte, printre alţii, şi fostul premier Emil Boc. Deciziile vor fi confirmate oficial abia mâine, anunţă surse liberale. Singura certitudine este că PNL o va susţine pe Elena Lasconi. Afirmaţia a fost făcută chiar de Bolojan.
De Redactia Observator la 26.11.2024, 08:15Învins de Călin Georgescu şi Elena Lasconi în cursa prezidenţială, Marcel Ciolacu şi-a depus demisia de la şefia partidului. Dar va rămâne interimar până la alegerile parlamentare de duminică. Surse Observator spun că Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar râvni la funcţia supremă în partid. "La viitoarele alegeri din interiorul PSD, eu, Marcel Ciolacu, nu voi candida la nicio funcție".
Ciolacu este primul lider din istoria PSD care ratează finala prezidenţială, în ciuda sprijinului maşinăriei de partid. A fost votat de 1,7 milioane de români, la 2.300 de voturi diferenţă de Elena Lasconi şi 350.000 distanţă de Călin Georgescu. Consilierul lui ştie şi cum s-a ajuns aici. "Oamenii au simtit nevoia in mod corect sa dea un mesaj. PSD-UL acum e in animal ranit. Am gresit ieri, rezultat este unul foarte rau", a declarat Victor Ponta.
Nu toţi membrii PSD au fost atât de îngăduitori cu marea ratare a intrării în turul al doilea. "Sunt foarte mulți oameni buni în PSD care nu au fost întrebați, consultați, nu au fost solicitați în această campanie. Să nu ne amăgim că a fost totul lapte şi miere sau că totul a fost perfect şi doar online-ul ne-a doborât", spune Gabriela Firea.
"Nu am capitulat niciodată şi nu am să capitulez". Generalul Ciucă s-a răzgândit însă rapid. Fostul premier a primit doar 811 mii de voturi - ceea ce înseamnă un scor electoral sub 9%. "Demisionez din funcţia de preşedinte al Partidului Social Liberal. Partidul Naţional Liberal este conştient de greşelile pe care le-a făcut şi va lupta până la capăt ca România să rămână o ţară liberă".
- BBC, despre ascensiunea lui Călin Georgescu: Candidatul cu un trecut naţionalist care a uimit România şi i-a...
- Explicaţia sociologului Ciprian Necula pentru victoria lui Călin Georgescu în turul 1: Mijloace de comunicare în...
- Alegerile din România, undă de șoc în toată lumea. Numele lui Călin Georgescu a ajuns și în presa rusă, care...
Cele două mari partide şi-au schimbat conducerea după eşecul de la alegeri
"Domnul preşedinte Ciucă, cei patru prim-vicepreşedinţi, şi secretarul general au demisionat din funcţie". Interimatul PNL a fost preluat aseară de Ilie Bolojan, un politician cu notorietate pentru care s-au bătut trei mari partide. "La solicitarea colegilor am acceptat să preiau această situaţie dificilă, în calitate de preşedinte al PNL, împreună cu colegii pe care i-am propus în funcţiile de prim-vicepreşedinţi şi în funcţia de secretar general. Sunt aici, alături de mine, domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veştea - care va fi secretar general, domnul primar Cirprian Ciucu de la sector 6, domnul Dan Motreanu, preşedintele PNL Giurgiu şi de asemenea domnul Valeriu Iftime, preşedintele CJ Botoşani".
Tot aseară, preşedintele interimar al PNL-ului a anunţat şi susţinerea partidului pentru finala prezidenţială. "Vom susţine direcţia pro-europeană a României şi politicile de centru-dreapta. În acest sens am luat o decizie ca pentru alegerile prezidenţiale pentru turul al doilea, PNL să susţină fără niciun fel de negociere candidatura doamnei Elena Lasconi".
Surse politice spun că în următoarele ore, liberalii ar putea să decidă inclusiv ieşirea de la guvernare şi ruperea definitivă de PSD, după trei ani în care cele două partide şi-au impartit puterea şi funcţia de premier. Traian Băsescu şi George Simion au taxat cu multă ironie demisiile celor doi lideri.