Antena LIVE

Curs valutar

Update

Val de reacţii şi acuzaţii de "jocuri politice murdare" după ce CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă. Geoană: "Vor încerca să fraudeze alegerile"

Alţi şase candidaţi, inclusiv fostul director interimar al SIE Silviu Predoiu, s-au înscris în cursa pentru Cotroceni sâmbătă, ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central (BEC), care are termen 48 de ore pentru a se pronunţa cu privire la înregistrarea sau respingerea acestora. Au fost depuse în total 19 candidaturi, până acum fiind validate de BEC doar 7. Diana Șoșoacă nu mai poate candida la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată sâmbătă seară de Curtea Constituţională, care a invalidat candidatura reprezentantei SOS România. Cinci dintre cei şapte judecători prezenţi au votat pentru respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă, iar decizia CCR este definitivă. Şi cum judecătorii Curţii sunt numiţi de PSD, reprezentanţii celorlalte partide îi arată deja cu degetul pe social-democraţi, pe care îi acuză de "jocuri politice murdare" în prag de alegeri. Diana Şoşoacă a aflat decizia în timpul unui live, pe Facebook, şi a reacţionat în stilul caracteristic. De asemenea, candidatura lui Miron Cozma a fost respinsă de BEC. Termenul limită pentru rămânerea defintivă a candidaturilor este 10 octombrie.

De la 06.10.2024, 17:31
WhatsApp
Vezi și:

UPDATE Candidatul independent la Preşedinţie Mircea Geoană lansează ideea posibilităţii fraudării alegerilor şi face, în acest context, un apel pentru participare masivă la vot. Geoană spune de asemenea că e convins de continuarea campaniei de defăimare care îl vizează. „Cu cât încercaţi să furaţi alegerile oamenilor, cu atât o să câştigăm alegerile din această ţară, cu oamenii liberi din această ţară, nu cu maşinărie de partid şi cu bani de la buget”, a mai transmis Mircea Geoană.

"Vor încerca să fraudeze alegerile, de ieri mi-am dat seama că nu au niciun fel de limită. Vă rog să veniţi în număr mare la vot! Vă rog să veniţi alături de noi, observatori în secţiile de vot, nu ne lasă în secţiile de vot pentru că le e teamă de noi, de independenţi. Vreau să vă rog să ne mobilizăm. Vreau să vă rog să fie cea mai mare participare la alegerile prezidenţiale din ultimii 35 de ani", a afirmat Mircea Geoană, duminică, la lansarea Angajamentului său pentru România. 

Acesta a lansat un îndemn pentru ca cei care votează pentru prima dată să iasă la vot, anunţând că susţine scăderea la 16 ani a pragului care reprezintă vârsta minimă pentru a putea vota.

UPDATE. Premierul Marcel Ciolacu a cerut Curții Constituționale a României să prezinte rapid motivarea în cazul Șoșoacă. Dacă nu vor fi argumente se va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale, a spus Ciolacu.

Pe acelaşi subiect

"Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales. Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Șeful Guvernului a solicitat CCR să prezinte rapid argumentele care au stat la baza deciziei. În caz contrar, se va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale, a mai transmis Marcel Ciolacu.

"Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice. Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale", a explicat Ciolacu.

"Cea mai mare mârşăvie a Curţii Constituţionale. Această Curte nu mai are ce să caute în România. Trebuie desfiinţată şi aleasă de poporul român", a fost prima reacție a Dianei Șoșoacă, imediat ce a aflat că visul de a fi preşedintele tuturor românilor îi este spulberat. Diana Şoşoacă a ajuns în această situaţie după ce Mihai Gheorghe Ursa și Amalia Bellantoni, fostă membră a SOS România, au contestat la CCR dreptul acesteia de a candida la alegerile prezidenţiale. Cei doi au acuzat-o pe Şoşoacă de ură rasială, semnături de susținere false și încălcarea Constituției.

CCR a respins candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

"Există totuşi drept constituţional, şi indiferent cine este la Curtea Constituţională nu poate să treacă peste dreptul constituţional şi normele Constituţiei. Oameni buni, aveţi dovada că sunt antisistem, aveţi dovada că nu am făcut jocurile nimănui", a declarat Diana Şoşoacă. Foc şi pară după ce a fost lăsată pe dinafară, Diana Şoşoacă şi-a chemat susţinătorii la protest, în faţa sediului CCR. 

De altfel, decizia CCR a generat deja zeci de reacţii în lumea politică. Toţi actorii politici îi acuză pe social-democraţi de "jocuri politice murdare" în prag de alegeri. "Românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat. (...) o Cortină de Fier va cădea asupra României", a scris preşedintele PNL pe pagina sa de socializare. "Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept. Aștept motivarea CCR pentru o decizie fără precedent", a postat şi George Simion după aflarea deciziei Curţii, iar Elena Lasconi a avut şi ea o "reacţie la cald": "Interdicția de a candida dată Dianei Șoșoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curții Constituționale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament." 

Candidaţii înscrişi în cursa pentru Cotroceni

Deşi judecătorii CCR sunt puşi de PSD, social-democraţii au venit cu un comunicat de presă în care le cer acestora "să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă". Scandalul a izbucnit la scurt timp după ce Marcel Ciolacu şi fostul premier Ludovic Orban şi-au depus canidaturile pentru alegerile prezidenţiale, în ultima zi în care o mai puteau face. "Vin în faţa dumneavoastră şi cu un plan pentru România şi cu un crez politic şi un angajament moral. Am un crez politic, acela de a uni", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Preşedintele PSD a adunat 1.600.000 de semnături de susţinere, cu peste 100.000 mai multe decât Nicolae Ciucă. La înscrierea în cursa prezidenţială s-a declarat susţinător al familiei tradiţionale şi a explicat simplu gafele din ultima perioadă. "Sunt om, nu îmi cere să fiu altfel. Sunt viu. Dacă vreţi, mă puteţi atinge, ciupi! Dacă mă ciupiţi mai tare să ştiti că şi ţip", a adăugat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Lista cadidaturilor la Cotroceni a fost încheiată de Ludovic Orban, susţinut de Alianţa Forţelor de Dreapta. "O candidatură naturală care este încununarea unei cariere de peste 33 de ani în serviciul cetăţeanului român. Sunt un om obişnuit care a frecventat cei 7 ani de acasă. Nu mă laud cu şcolile pe care le-am făcut, dar nu am umblat la ceva ca să-mi înfrumuseţez biografia", a declarat Ludovic Orban, preşedinte Forţa Dreptei.

10 candidaţi au mai rămas pe lista pentru Cotroceni, după ce Curtea Constituţională a respins candidatura europarlamentarei Diana Şoşoacă.

Anunţul BEC după depunerea candidaturilor

Biroul Electoral Central a validat până acum 7 candidaturi. În şedinţa de luni a validat candidatura lui George Simion la Preşedinţie, iar joi au fost validate alte şase candidaturi pentru alegerile prezidenţiale din acest an: Elena Lasconi, Nicolae Ciucă, Călin Georgescu, Kelemen Hunor, Mircea Geoană, Diana Şoşoacă. BEC  a respins candidatura lui Miron Cozma, iar CCR a admis o contestaţie la candidatura Dianei Şoşoacă, decizia, care e definitivă, elimnând-o pe aceasta din cursa electorală.

Vineri au fost depuse candidaturile lui Cristian Diaconescu, Cristian Terheş şi cea a Anei Birchall, iar sâmbătă cele ale lui Marcel Ciolacu, Ludovic Orban şi cele şase anunţate de BEC după încheierea perioadei de înscriere în cursa electorală.

BEC are 48 de ore pentru a se pronunţa asupra candidaturilor depuse vineri şi sâmbătă, iar deciziile BEC pot fi contestate la Curtea Constituţională. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alegeri candidati cotroceni diana sosoaca ccr
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025