Carmen Tănase nu mai vrea să joace în comedia proastă a pandemiei

Viața lor a fost dată peste cap în feluri de neimaginat. Pentru că sunt dependenți de ceilalți, de contactul uman, de emoții, de public. Artiștii, fie că e vorba de cântăreți sau actori, trec prin cea mai grea perioadă a vieții lor: nu mai au concerte, spectacole, audiții. Dar mulţi s-au reinventat şi se pregătesc de marea întâlnire cu publicul.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

Carmen Tănase este o prezență și un talent, cu o carieră artistică de 48 de ani. Dacă pe scenele de teatru sau în filme ne face, de multe ori, să zâmbim, în viața reală vrea să fie o voce: lucidă și  realistă într-o perioadă tulbure. Pentru marea actriţă, viaţa se împarte în înainte şi după pandemie.

Nu a crezut că va tânji atât după scenă, după spectatori, după emoţiile fiecărei premiere. Nu a crezut, pentru că nu şi-a imaginat că vreodată cineva îi va lua toate astea. „Sufăr în ultimul hal. E aproape dureros fizic.  Vă spun pentru că eu pentru asta trăiesc. Asta e viața mea.”

Şi viaţa nu a mai fost la fel după 9 martie, ziua în care a jucat ultimul spectacol în sală, cu public. Abia în iulie a revenit în faţa spectatorilor cu „Gaițele” la Grădina Herăstrău. Iar aşteptarea unei noi şanse de a-ţi urma menirea a fost un coşmar lent. „Din martie până în iulie am făcut tot ce se poate face atunci când stai degeaba. În primul rând, am stat degeaba. Apoi, am făcut ordine în dulapuri. Tot ce n-ai apucat să faci până acuma. Apoi, iar am stat degeaba. Apoi am făcut dezordine în dulapuri. Apoi am lăsat așa. Nu m-am adaptat, nici nu vreau sî mă adaptez la așa ceva. Sunt o revoltată.”

Revenirea pe scenă, chiar dacă temporară, a fost ca o dăruire totală. O declaraţie disperată de dragoste. “A fost atât de emoționant și din partea noastră, și din partea celor care erau în sală, în grădină. Nu știu să explic, dar a fost un flux, așa care s-a simțit extraordinar. Noi am simțit cât sunt ei de aproape și cât le-am lipsit. Ei probabil au simțit că jucăm așa, cu disperare cumva, și că ne-au lipsit. Și la sfârșit la aplauze a fost ceva extraordinar, noi am plâns, ei plângeau pe sub măști pe-acolo.”

De la un om care face oamenii să râdă, te-ai aştepta la mult optimism pentru viitor. Dar Carmen Tănase recunoaşte că nu are mari speranţe. A fost o perioadă grea şi crede că vin vremuri şi mai grele. „Sper, pentru că sunt un om credincios, sper într-o minune de la Dumnezeu, sper ca Dumnezeu n-o să ne lase și că ceva se va întâmpla.”

Până atunci, ia fiecare zi aşa cum vine şi aşteaptă repetiţiile ce vor începe după Anul Nou. „Și aşa mai am un scop pe lumea asta, mă trezesc de dimineață și mă duc să repet. Dar când nu ai nimic de făcut, când nu ai nicio speranță că vei avea la un moment dat, când nu mai poți să-ți faci planuri, nu mai ai cum să te gândești la proiecte noi pentru că nu știi ce se întâmplă de la o oră la alta, d-apoi de la o lună la alta sau peste trei luni, atunci este groaznic. Ia-i omului scopul pentru care există și l-ai terminat pishic.”

Peste ani, Carmen Tănase spune că va povesti despre anul 2020 ca fiind perioada science fiction a vieţii noastre. Un film din care speră în fiecare zi să se trezească sau, cel puţin, că scenariul va fi închis şi va avea un happy-end în 2021.