Video Ștefan Bănică: „Meseria mea este ca și cum ai face dragoste cu cineva”

Teatru, televiziune, muzică. Ștefan Bănică este omul-spectacol. În pandemie, a învățat să aprecieze lucrurile de care înainte nu apuca să se bucure. A și compus, dar toate piesele au ieșit fără cuvinte. Acum, pregătește un concert „hibrid”, cu oameni în sală, dar și transmis online.

Cum a petrecut pandemia

La început a fost șocul. Ca o anestezie sau ca o întâmplare la care ești doar spectator. „E ca şi cum îţi spun acuma, vezi că peste 13 minute o să fie un cutremur mare. Tu primeşti informaţia, dar nu realizezi gravitatea. Asta cred că s-a întâmplat. Eram la început de lună full la mine, avusesem şase sau şapte concerte în martie, chiar „Te iubesc, femeie”, eram în al zecela an, l-am dus şi în ţară. Au fost două concerte la Circul Metropolitan şi aveam şi turneu cu piesa “Jake şi femeile lui”. Și dintr-odată, stop.”

Apoi a găsit energia și inspirația pentru a compune și a se bucura de cei dragi. „Am cântat mult, am citit, am compus, dar culmea am compus mult piese fără text. Singurul cântec din această perioadă a fost cel de Crăciun pe care l-am compus, l-am scris, l-am cântat, „Crăciunul, vine Crăciunul!”

Nu e ca la serviciu aicea, gata, de la 8 la 4 trebuie să compun. Ia, ce-ai compus? Păi, n-am compus nimic... N-a venit.”

În tot acest timp a suferit de dor de scenă și de apropiere. „Meseria mea este ca şi cum ai face dragoste cu cineva, nu poţi să faci dragoste prin telefon. Nu poţi să iubeşti pe cineva, să-l mângâi prin online. Nu poţi să te uiţi în ochii cuiva pe bune.... aici e mai dureros.”

Ce a câștigat și ce a învățat?

“Partea buna pentru mine a fost că am putut să stau, am devenit tată cu normă întreagă. Asta e fost o lecţie vizavi de băiatul meu cel mic, Alexandru. Faptul că am stat cu el, ăsta a fost un lucru extraordinar şi un lucru care pentru mine nu are preţ.”

Iar lecțiile pandemiei nu au fost puține. Una a fost că trebuie să te bucuri de ce ai, de ce ai primit și să apreciezi totul. Din luna octombrie până la sfârștul lui decembrie, an de an, totul a însemnat muncă fără pauză. Acum a avut timp să savureze ttimpul cu familia, să fie real acasă. „Am mai învățat să mă debarasez de lucrurile și de situațiile inutile din viața mea, care nu-mi spun nimic, doar de dragul complezenței sau de a face frumos.”

Pierderi au fost, dar, în comparație cu ce a câștigat, nici nu mai merită să le menționeze. „Cu toții ne confruntăm cu probleme materiale, fiecare la niveul lui. Dar una peste alta, câștigul sufletesc a fost imens și consider că nimic nu e întâmplător și iau lucrurile ca atare.”

O altă lecție neprețuită a ultimului an a fost că e bine și frumos să-ți faci planuri, dar acum știe că ele se pot anula sau amâna oricând. E un test de rezistență și speranță să ai puterea să faci proiecte, mereu sub semnul nesiguranței. “Pentru că se apropie luna martie, o să încerc să organizez concertul nostru acustic, care în mod normal ar implini anul ăsta 11 ani de continuitate. E un soi de cântare mult mai aproape, mult mai directă, mai normală, necosmetizată, fără proiecții. E pur și simplu cântatul în sine pentru un public, slavă Domnului, extrem de receptiv. Sper să se poată, ca măcar acei 30% de spectatori posibili să încapă într-o sală. Mai mult de 120 de persoane nu vor fi și vrem să trasmitem online și să-l adaptăm pentru online. Lucrul ăsta îl facem ca pe o ultimă soluție...”

Ștefan Bănică știe că nu poate trăi în trecut, viitorul e o iluzie, așa că alege să trăiască în prezent și să se bucure de tot ce se poate. E o formă de supraviețuire. Până la urmă, coloana sonoră a acestor timpuri este pentru el, ca pentru mulți dintre noi, melodia Gloriei Gaynor, „I will survive”.