Video Adrian Despot aşteaptă primul concert după pandemie: "N-o să mai fie niciodată așa cum era"

„Îmi lipseşte viaţa mea. Viaţa mea cu dube, cu tehnicieni, cu scule încărcate, cu drumuri lungi, probe de sunet, concert, hotel, întors, oameni, demontată scena, mers mai departe în alt oraş, mers mai departe. Toată chestia asta pe care noi o făceam de 25 de ani. Îţi dai seama, deveniserăm meseria noastră.”

O melodie cât o pandemie

Uneori, are sentimentul că toată nebunia în care trăia s-a întâmplat într-o altă viață. Și e dezamăgit că va trebui să o ia de la capăt cu multe: anul 2020 se anunța a fi cel mai bun de până atunci pentru industrie. Un an în care tot ce au investit ca formație în muzica românească începea să dea roade. „Au apărut multe trupe noi, curente noi, combinaţii între genuri. Apăreau festivaluri, festivalurile care existau deja erau din ce în ce mai puternice şi aveau un anumit public. Toate lucrurile mergeau înspre bine. Şi toată lumea se aştepta ca 2020 să fie anul de rupere de nori. A fost, dar din alt punct de vedere.”

În lockdown, a căutat să facă ceva. A reparat tot prin casă, a lăsat instrumentele și a luat sculele. Apoi, a căutat să se adapteze la noua situație și a lansat și pregătit proiecte în online. “Inclusiv o aplicaţie Viţa de Vie, un joc care o să apară anul ăsta pentru că împlinim 25 de ani. În septembrie am fost provocat să fac un crossover între mai mulți artiști. În calitate de producător și compozitor, am strâns o armată făcută din mine, Killa Fonic, Ovidiu Lipan Țăndărică și Adi de la Vâlcea. Eu știam că Adi de la Vâlcea e un  chitarist de blues fantastic, lumea îl știe dintr-o altă zonă muzicală. Și am asamblat o melodie, „Peste tot”. E singura melodia din 2020. Dar mi-a plăcut la nebunie cum iese. Simțeam că sunt necompus și pe măsură ce mă adânceam în ea, ieșea din ce în ce mai bine, și versurile, și totul era wow.”

Ce a pierdut și ce a câștigat

Spre sfârșitul anului, starea i s-a schimbat. Adrian Despot îi spune „sensibilitate la luna decembrie” sau amintirea-cicatrice care e încă vie.

„Intru într-o depresie din asta din care nu mă scoate mai nimic. Parte din depresia mea anuală de decembrie derivă din experiența Colectiv. Crăciunul pe care l-am petrecut acasă în anul în care Colectiv s-a întâmplat a fost.... Nu pot să spun că a fost cel mai frumos Crăciun, dar a fost Crăciunul în care nu cred că am contenit să mulțumesc Universului că mi-a permis să mai am cel puțin încă o sărbătoare împreună cu familia."

Tot ce speră este ca, după experiența traumatizantă a pandemiei, oamenii să nu uite la fel de ușor. Și să învețe ceva.

Bucuria acestei perioade a fost timpul petrecut cu ai lui. „La mine, mereu a fost un conflict din ăsta între familie şi muzică. Dacă mă dedic sută la sută muzicii, îmi pierd familia. Dacă mă dedic sută la sută familiei, îmi pierd muzica. Și-atunci, tot timpul am lucrat cu jumătăţi de măsură şi trebuia să mă împart.” Iar cel care l-a menținut în formă a fost câinele Manouche, un teckel sârmos extrem de iubitor. „Pe lângă bucuria pe care o degajă de fiecare dată când cineva intră în casă, poate să fie şi un bun motiv de a ieşi din casă. Este lumina casei noastre.”

Speranța pentru noul an este că, undeva, prin luna august, să cânte la un festival. Sau, măcar, să fie spectator la unul. Și că vom putea cu toții să ne vedem de viață. „N-o să spun 'așa cum era', pentru că n-o să mai fie niciodată așa cum era, dar măcar cu părțile ei mișto.”

Dialoguri susţinute de