Luminița Anghel: Să fii orfan e cel mai greu lucru din lume

Viața lor a fost dată peste cap în feluri de neimaginat. Pentru că sunt dependenți de ceilalți, de contactul uman, de emoții, de public. Artiștii, fie că e vorba de cântăreți sau actori, trec prin cea mai grea perioadă a vieții lor: nu mai au concerte, spectacole, audiții. Dar mulţi s-au reinventat şi se pregătesc de marea întâlnire cu publicul.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Luminiţa Anghel este o voce inconfundabilă şi o artistă care ne-a adus şi ne aduce multă bucurie. În 2005, a câştigat locul al III-lea la Eurovision, alături de Sistem, cu melodia „Let me try”. Încercarea pandemiei nu este cea mai grea din viaţă, aşa că ştie că totul va fi bine. „Aş putea să fiu ipocrită şi să spun că m-a ajutat această perioadă să am eu cu mine o discuţie mai profundă. Nu. În această perioadă am văzut filme cât cuprinde, toate serialele posibile şi imposibile, am gătit, mi-am lărgit paleta de reţete culinare, am experimentat”.

Dar a fost mai degrabă supraviețuire, nu fericire. “Fericirea pentru mine înseamnă să cânt, fericirea pentru mine înseamnă contactul cu publicul. Fericirea pentru mine înseamnă că, după 30 de ani de carieră sunt oameni acolo, trei, cinci zece, câţi sunt, care mă iubesc, îmi iubesc vocea şi mă apreciază. Şi a încetat această fericire pentru câteva luni.”

Asta deși s-a adaptat la noile condiții. Soțul s-a transformat în regizor, producător, scenarist al momentelor artistice transmise din sufragerie. Orice a fost necesar pentru a-i putea bucura pe ceilalți, dar și pe sine. „Foarte mulţi colegi ai mei au spus că e cea mai urâtă perioadă din viaţa lor. Eu, din experienţa mea personală spun că se poate şi mai rău oricând. Bunicii noştri au trăit adevăratele războaie. Cred că mai trist de-atât e să n-ai un picior, să n-ai două mâini. Să ai o boală incurabilă, să-ţi pierzi un părinte sau pe amândoi, ca în cazul meu. Şi, să te simţi la un moment dat, după foarte mulţi ani de fericire şi împăcare, să te simţi orfan, asta înseamnă să fie cea mai grea perioadă din viaţa ta.”

Șocul cel mai mare a fost financiar. Nu a fost pregătită cu rezerve pentru o perioadă atât de lungă fără evenimente, fără concerte. „Au fost oameni care au aruncat piatra şi au spus, voi vă plângeţi, tocmai voi care aveţi de toate, care sunteţi bogaţi, care aveţi vieţi frumoase, care călătoriţi şi sunteţi şi plătiţi pentru asta? În faţa acestor măşti de strălucire pe care o are fiecare artist pe scenă sau în faţa ecranului există şi suferinţă, şi foarte multe trăiri care au legătură cu omul din spatele măştii. Pe noi nu ne iartă nici boala, nici moartea, nici pierderile materiale, nici divorţul, nici cearta, nici depresia, nici îmbolnăvirea copilului. Nu ne iartă nimic din toate astea. Suntem egali.”

Și asta ar putea fi cea mai frumoasă și cea mai dură lecție a pandemiei. Pe lângă revelația că poți trăi cu foarte puțin: fără genți pe care le cumperi și nu le porți niciodată, fără multe perechi de pantofi, fără capriciile despre care aveam impresia că sunt atât de importante. „Mi-am dat seama în această perioadă că a trăi cu puţin înseamnă a fi cu adevărat fericit. Adică tot ce ne trebuia era să avem ce pune pe masă, să avem un acoperiş deasupra capului, lucru pentru care mulţumim în fiecare zi. Şi să rămânem sănătoşi, pentru că am pierdut oameni dragi... Chiar am participat la o înmormântare pe Skype, lucru pe care nu mi l-am imaginat niciodată în viaţa de dinainte a acestei pandemii. Am asistat, pentru că prietena care s-a dus dintre noi trăia în Florida, în SUA şi a fost răpusă de acest virus.”

A câștigat, în schimb, prieteni pe care i-a cunoscut online. S-au apropiat și au trecut de conversațiile superficiale de pe rețelele de socializare. A simțit că printre oameni și împreună, lucrurile vor fi bine într-un final. „Lansez o melodie care se cheamă „Totul va fi bine”, e într-adevăr lucrul pe care trebuie să-l spui oricărui prieten, oricărui om din jurul tău care a suferit în viaţă pentru că în final lucrurile se îndreaptă. Totul va fi bine...”