Campionii de drift invită teribiliştii să calce acceleraţia într-un cadru organizat: "Aici n-am niciun stres, totul e foarte safe"
Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele. Este deviza după care cea mai mare organizație de drift din România dorește să îi convingă pe teribiliști să renunțe la cascadoriile din trafic. Cu un mix perfect între sport, adrenalină, educație și spectacol, pasionații de senzații tari s-au putut distra la Campionatul Naţional de Drift organizat în județul Mureș.
De Redactia Observator la 06.08.2023, 11:38- Etapa din cadrul Campionatului Naţional de Drift a fost organizată în judeţul Mureş.
În trecut, în lipsa unui cadru legal, pasiunea pentru drift îi îndemna pe şoferi să se întreacă prin parcări, dar astăzi acest obicei îi poate tranforma pe pasionaţi în campioni.
Ajunsă la a cincea ediție, competiţia de drift a strâns zeci de concurenți pe circuitul din Mureș. Toţi au acelaşi scop, să devină piloți profesioniști, totul într-un cadrul legal şi care respectă normele de siguranță.
Iulian Meghișan, pilot: Începem să ne dăm, e prima mea tură, prima participare, să vedem cum ne descurcăm, cum merge maşina, sperăm că totul o să fie ok şi să iasă cât mai mult fum.
Recomand tuturor tinerilor să vină la RoDrift şi să înceteze cu datul pe stradă, pentru că e foarte riscant.
În cadrul evenimentului, au avut loc și cursuri de responsabilizare rutieră.
Răzvan Mateescu, reprezentant RoDrift: Etapa are rolul de a strânge cât mai mulţi teribilişti sau pasionaţi ai acestui sport din stradă, să-i aducem în condiţii de siguranţă, pe un circuit, alături de traineri autorizaţi.
Mihai Zăvoianu, pilot: Aici n-am niciun stres, de Poliţie, de alte maşini sau de pus în pericol pe cineva sau să-mi stric maşina. Totul e foarte safe.
Intrarea publicului a fost gratuită, iar cei care au ajuns pe circuit au avut ocazia chiar să stea în dreapta piloților profesioniști.