Parteneriat între Renault şi Google: Vor produce maşini cu ajutorul inteligenţei artificiale
Producătorul francez de automobile Renault s-a asociat cu Google pentru a fabrica maşininile aşa cum o companie de tehnologie produce software, relatează CNBC, potrivit news.ro. Pactul, care extinde o colaborare anterioară între cele două companii, va face ca Renault să se angajeze să facă ceea ce numeşte un vehicul ”definit prin software”, folosind tehnologia diviziei de cloud a Google.
De Redactia Observator la 09.11.2022, 08:40Prin intermediul inteligenţei artificiale, cele două companii plănuiesc să creeze un ”geamăn digital” al unui vehicul nou.
Gemenii digitali urmăresc să reproducă obiectele fizice într-un cadru virtual, astfel încât acestea să poată fi testate şi monitorizate înainte de implementarea în lumea reală.
Acordul va ajuta Renault să dezvolte noi aplicaţii la bord şi offboard, au spus companiile.
Renault va folosi analiza datelor pentru a detecta şi rezolva orice defecţiuni în modul în care funcţionează vehiculul şi va personaliza experienţa utilizatorilor pentru a se adapta la destinaţiile frecvent utilizate, cum ar fi staţiile de încărcare a vehiculelor electrice.
- Dacia ar putea deveni "asiatică". Renault e în discuţii avansate cu grupul chinez care deţine şi Volvo
- Giganții Geely şi Aramco, cea mai valoroasă companie din lume, ar putea prelua acțiuni la divizia Renault, care...
- Google a renunțat la condiţia folosirii sistemului de plăţi din Play Store, în India. Compania americană,...
”Complexitatea arhitecturii electronice a maşinilor creşte exponenţial, determinată de sofisticarea funcţionalităţilor şi serviciilor aşteptate de clienţi”, a declarat marţi Luca de Meo, CEO al Grupului Renault, într-un comunicat.
”Echipată cu o platformă IT partajată, actualizări continue prin aer şi acces simplificat la datele auto, abordarea SDV dezvoltată în parteneriat cu Google va transforma vehiculele noastre pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor viitorilor clienţi”, a mai spus de Mateo.
Renault a colaborat pentru prima dată cu Google în 2018
Renault a colaborat pentru prima dată cu Google în 2018, pentru a integra sistemul de operare Android al gigantului tehnologic în afişajele media din maşini.
Compania a spus că intenţionează să-şi mute în cele din urmă întregul model operaţional în cloud.
Comentând marţi parteneriatul, CEO-ul Google, Sundar Pichai, a declarat că ”va ajuta la accelerarea transformării digitale a Grupului Renault prin reunirea experienţei noastre în cloud, AI şi Android, pentru a oferi o experienţă sigură, foarte personalizată, care să răspundă aşteptărilor în evoluţie ale clienţilor”.