Antena LIVE

Curs valutar

TransBucegi,drumul care ne poartă de la primăvară la vară într-o singură zi

S-a redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri prin munte din România. Este vorba despre Transbucegi, şoseaua ce taie Bucegii, până deasupra norilor.  Un drum ce ne poartă de la primăvară la iarnă într-o singură zi.

De la 05.04.2019, 22:11
WhatsApp
Vezi și:

S-a redeschis unul dintre cele mai spectaculoase drumuri prin munte din România. Este vorba despre Transbucegi, şoseaua ce taie Bucegii, până deasupra norilor. Un drum ce ne poartă de la primăvară la iarnă într-o singură zi. Peisajele sunt superbe, traseele turistice unice, iar cabanele care ne întâmpină la peste 1500 de metri altitudine ne cuceresc cu aerul rustic, cu mâncarea gustoasă dar şi cu preţurile mici.

Am plecat din Sinaia să descoperim unul dintre cele mai frumoase drumuri care urcă şerpuit spre Parcul Natural Bucegi. De la bază, spre culmile munţilor, lăsăm în urmă pajiştile pline cu brânduşe, semn că a venit primăvara şi ne pregătim pentru o ultimă întâlnire cu iarna. 

Drumul în pantă şi priveliştea îţi taie răsuflarea. O dată ajuns la 2000 de metri altitudine începi coborârea spre cabanele Platoului Padina.  

Drumul către cabanele din Bucegi s-a asfaltat târziu. În 2013 a fost inaugurat Transbucegiul, cea mai rapidă alternativă spre Platoul Bucegilor. Drumul Babelor, numit aşa pentru că duce spre cele mai vizitate monumente ale naturii - Babele şi Sfinxul, înseamnă 20 de kilometri care încep din Sinaia şi continuă pe drumul judeţean 713.

În cabanele din zonă găseşti întotdeauna camere libere şi oameni gata să-ţi spună când e mai bine să porneşti spre traseele turistice din zonă. Cheile Tătarului, Peştera şi Mănăstirea Ialomiţei, Cheile Zănoagei sau Lacul Scropoasa sunt în apropiere. La întoarcere, bucătarii cabanelor te aşteaptă cu mâncare pregătită la foc de lemne. 

REMUS PICIOREA, ospătar la o cabană: La cazare, in cabana veche preturile pleaca de la 55 de lei pe loc, iar in cabana noua, undeva la 120 de lei pe camera. 

Toporul care taie lemnele e semn că s-a făcut târziu şi e vremea să ne pregătim pentru o noapte friguroasă în munţi. Experienţa merită încercată.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

anotimp drum munti observator19 social
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025