Antena LIVE

Curs valutar

Observator lansează campania ”Orașul de sub noi”, un demers jurnalistic fără precedent

Observator, cel mai titrat brand de ştiri din România, lansează luni seară, de la ora 19.00, Campania ”Oraşul de sub noi”, un demers jurnalistic fără precedent.

De la 20.02.2020, 13:56
WhatsApp

Copiii străzii, homleşi, aurolaci, sunt refugiaţi în stradă ziua şi la doi metri sub pământ noaptea. Abandonaţi de părinţi, de societate, de autorităţi, fugiţi de acasă sau din orfelinatele supraîncărcate, ei şi-au găsi talinare sub pâmănt: au “case”, cu paturi, televizoare, bucătării, muzică şi chiar lumini de disco.

După şase luni petrecute alături de ei, reporterii Observator arată telespectatorilor ANTENEI 1 cum s-a pus capac peste copiii nedoriţi ai României. “Poveşti de viaţă 100% marca Observator. De acestă dată, lumea din adâncurile neştiute ale Bucureştiului. Oameni ai străzii, care se nasc, cresc şi mor, fără niciun certificat, fără nicio diplomă. O viaţă ascunsă chiar sub paşii nostri”, declară Andreea Berecleanu, prezentatoarea principalului jurnal de ştiri al ANTENEI 1.

Luni, de la ora 19.00, în primul reportaj al campaniei “Oraşul de sub noi”, telespectatorii vor vedea cum Gara de Nord s-a transformat în kilometrul 0 al oraşului de sub noi. Din acest punct, oamenii străzii ajung, în câteva minute, prin subteran, un kilometru mai încolo, sub podul Basarab, apoi spre Vestul Bucureştiului, la Unirii, Diham, Ferentari, Obor sau Piaţa Presei. Şi tot în cadrul reportajului de la ora 19.00, telespectatorii ANTENEI 1 îl vor cunoaşte pe Bruce Lee, “primarul” oraşului de sub noi. Bruce Lee le ştie pe toate, şi la rândul lui, e ştiut de toţ icei de sub pământ, dar şi de cei de deasupra. Şi Cristina este unul dintre “veteranii” de la Gara de Nord. Acum 12 ani a fost filmată de o echipă de străini la metrou, făcând legea. Pentru reporterii de la Observator, Cristina poveşte cum stă pe stradă de la 11 ani, cum a muncit din greu în toţi aceşti ani, dar şi despre cei trei copii ai săi, născuţi sub pământ.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator campanie telespectatori andreea berecleanu gara de nord
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025