Angajaţii care se vor putea pensiona mai devreme. Legea a fost promulgată
Energeticienii și minerii pot ieşi mai devreme la pensie. Legea a fost deja promulgată de președintele Klaus Iohannis şi urmează să fie aplicată în curând.
De Simona Vasiac la 31.03.2022, 14:05Actul normativ recunoaşte perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 drept fiind una pentru care cei care au lucrat în domeniul energetic sau al mineritului pot beneficia de ani petrecuţi la serviciu, încadraţi în grupa I de muncă.
Vârstă de pensionare redusă
Noile reglementări îi ajută pe cei din acest domeniu să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare. Această reducere e direct proporţională cu anii petrecuţi la locul de muncă, în condiţii grele.
În România, bărbaţii se pot pensiona la vârsta de 65 de ani, iar femeile la 63.
Cum poţi afla online câţi bani ai cotizat pentru pensie
Digitalizarea ajunge şi la Casa Naţională de Pensii, doar că întâi trece pe la ghişeu. Oricine vrea să afle, de exemplu, stagiul de cotizare la fondul de pensii poate face acest lucru online. Are nevoie doar de un cont de utilizator. Pe care îl obține însă, tot cu eternul dosar cu şină depus în format fizic, la funcţionarul de la ghișeu. Consultaţi procedura aici.