Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Contribuţia la Pilonul II va creşte. Ce se schimbă pentru români: măsura ar urma să intre în vigoare din 2024

Contribuţia către pensiile private va creşte cu un punct procentual de la 3,75% la 4,75%. Guvernul a decis ca măsura să intre în vigoare din 2024, fiind prevăzută în PNRR. Majorarea cu un punct procentual a contribuţiilor la Pilonul II înseamnă mai puţini bani la fondul public de pensii, acuză sindicaliştii.

de Redactia Observator

la 16.03.2022 , 19:25

În prezent, lunar, un procent de 3,75% din cota de 25% de CAS este virat în conturile a peste 7 milioane de români, la Pilonul II. Restul, de 21,25% ajunge la pensia de stat - Pilonul I. Ce se va schimba? Procentul va creşte la 4,75. Însă şi cota s-ar putea micşora - de la 25% la 20%, ceea ce înseamnă mai mulţi bani economisiţi direct pentru pensie.  Participarea la Pilonul II este obligatorie atunci când o persoană de până în 35 de ani începe să muncească. Pentru cei cu vârste între 35 și 45 de ani aderarea este opțională. Banii noştri se strâng în unul dintre cele şapte fonduri ale pilonului doi, administrate de companii private.

70% din banii din Pilonul II sunt investiți în titluri cu venituri fixe, cum ar fi titlurile de stat, cu dobânzi doar puțin peste piață. Restul de 30% din bani pot fi investiți în acțiuni sau în alte titluri cu un grad mai ridicat de risc. Teoretic, acestea din urmă pot aduce câștiguri mai mari. Totuşi, anul trecut, toate cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au avut randamente sub rata inflaţiei de 8 la sută. Sindicatele se opun majorării contribuţiei la pensiile private. Prin mutarea unui punct procentual de la Pilonul I la Pilonul II, va creşte deficitul, spun sindicaliştii. Deficit care trebuie acoperit de la bugetul de stat. Asta înseamnă mai puţini bani pentru investiţii.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Contribuţia la Pilonul II va creşte. Ce se schimbă pentru români: măsura ar urma să intre în vigoare din 2024