Armata Română continuă "cumpărăturile": licitaţie pentru trei sisteme obuzier. Valoarea estimată a contractului, peste 4 miliarde de lei
Armata Română continuă înzestrarea. Romtehnica a lansat o licitație pentru achiziția a trei sisteme obuzier, cu muniția aferentă, pentru Forţele Terestre. Un contract cu o valoare estimată la peste 4 miliarde de lei. Coreenii ar putea participa la licitaţie cu sistemul obuzier pe şenile K9 - cel mai folosit din lume, deja cumpărat de cinci ţări NATO. Armata a achiziţionat recent drone de la Israel şi Turcia.
De Redactia Observator la 31.07.2023, 20:51Ministerul Apărării deschide licitaţia pentru trei sisteme obuzier, în valoare de 4.184.614.517 de lei, aproape 850 de milioane de euro, arată site-ul e-licitaţie.ro. Autoritatea contractantă este compania MApN Romtehnica, iar atribuirea se va face în funcţie de cel mai bun raport calitate-preţ. Concret, este vorba de trei sisteme obuzier de calibrul 155 mm, de nivel batalion, 17.352 de proiectile explozive, 324 de proiectile fumigene, 324 de proiectile de iluminare şi 720 de proiectile inerte (pentru instruire).
Durata contractului este de 60 de luni, iar finanţarea este din fonduri bugetare
Un sistem obuzier este compus din: 18 obuziere de calibrul 155 mm autopropulsate, pe şenile, nouă ţevi de rezervă, 12 maşini de specialitate de transport şi încărcat muniţii, nouă posturi de observare de artilerie auto-propulsate, o autostaţie meteorologică, trei mijloace de evacuare a echipamentelor avariate şi trei sisteme de cercetare acustică. Acestor componente li se adaugă proiectilele aferente.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11 septembrie, ora 10,00.