Aurul bate record după record. Cât a ajuns să coste un lingou față de prețul din 2023
Aurul bate record după record. Sunt creşteri semnificative de la o zi la alta ale preţului, pentru că şi cererea e ridicată. Tot mai mulţi aleg să investească în metalul preţios cu speranţa că astfel se vor proteja de inflaţie şi chiar vor face un profit consistent.
De Mădălina Chiţac la 06.03.2024, 20:37Aurul se scumpeşte văzând cu ochii. La nivel mondial, o uncie, adică 31 de grame, a ajuns să coste 2.143 de dolari.
Mădălina Chiţac, reporter Observator: Un gram de aur a fost cotat la 312 lei. Într-o singură zi, preţul lui a crescut cu 2%. Un astfel de lingou de aur ne-ar costa acum 156.000 de lei. Vorbim de aur de 24 de karate, iar lingoul cântăreşte 500 de grame. În urmă cu un an, pentru acelaşi lingou am fi plătit 135.000 de lei.
La nivel mondial, o uncie, adică 31 de grame, a ajuns să coste 2.143 de dolari
Bogdan Glăvan, profesor de economie: Principala explicaţie stă în relaxarea politicii monetare anticipată de toţi economiştii şi de investitori. Vorbim de scăderea dobânzilor la dolar. Mişcare pe care banca centrală americană este aşteptată să o efectueze în curând. Laolaltă cu scăderile de dobânzi care vor avea loc în Europa.
- Andrea Miklos a luat aurul la proba de săritură în lungime, la Madrid. Competiţia a fost transmisă exclusiv în...
- Răzbunarea nereuşită a unei femei pe iubitul fiicei sale, în Craiova. A minţit poliţia că le-a furat aurul şi...
- Preţul aurului a atins maximul ultimelor șase luni. Motivele ascensiunii: sfârşitul majorării ratelor...
Andreea Lăcătuş, reprezentant bancă: Scăderea de dobândă va face randamentele titlurilor de stat în dolari mai puţin atractive. Investitorii încep să se reorienteze către un produs care să-i protejeze de inflaţie şi de dezechilibre în economie.
Adică investesc în aur.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: O cerere mai mare aduce de la sine un rezultat mai bun, adică un preţ mai bun al aurului. Aurul se scumpeşte în toată lumea şi este căutat în toată lumea.
La o singură bancă din România s-au vândut, în primele două luni din acest an, 90 de kilograme de aur.
Andreea Lăcătuş, reprezentant bancă: Au crescut cu 33% operaţiunile în ceea ce priveşte cantitatea vândută. Se poate cumpăra aur fizic, sub formă de monedă sau de lingouri. Şi avem o gamă variată de gramaje, de la două grame, până la o mie de grame inclusiv. Putem să cumpărăm înapoi aurul de la clienţii noştri, doar cu condiţia ca acesta să fi fost depozitat la noi.
Ce recomandă analiștii
Chiar dacă preţul aurului a tot crescut, analiştii ne recomandă să fim prudenţi dacă vrem să facem investiţii.
Bogdan Glăvan, profesor de economie: Niciodată nu putem spune că este momentul oportun sau momentul prost pentru a investi în aur. Pentru că el poate fi valorificat doar pe un orizont de timp îndelungat. Îşi măreşte valoarea, dar de fapt şi-o conservă. Şi-o măreşte doar nominal. Pe noi ceea ce ne interesează este să ne păstrăm puterea de cumpărare.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: Preţul aurului a mai fost, în afară de faptul că a avut perioade lungi de urcare, a avut şi perioade de oscilaţii. Mai urcă, mai scade, depinde cum sunt vremurile.