Antena LIVE
Video

Autobiografia Prințului Harry, sute de comenzi în România. Ce preț are un volum în librăriile de la noi

Autobiografia prinţului Harry s-a lansat astăzi, iar cartea a ajuns deja şi în librăriile din România. Volumul intitulat "Rezervă", promite să le arate pas cu pas viaţa ducelui de Sussex, pornind de la subiecte sensibile precum rasismul, înrolarea în armată şi chiar consumul de droguri. 

De la 10.01.2023, 22:40

Autobiografia Prințului Harry a ajuns și-n librăriile de la noi din țară. Interesul a fost foarte crescut și-n România, nu doar în UK și SUA, acolo unde oamenii au stat la cozi uriașe încă de la primele ore ale dimineții. Cartea ducelui de Sussex are aproape 500 de pagini și este tradusă în 16 limbi. Un volum nu costă mai puțin de 99 de lei și se găsește și în varianta digitală. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Interesul este crescut și-n România. Am vorbit cu editura, care a adus volumul în țara noastră, și ne-a confirmat sute de comenzi încă de la primele ore, mai ales din magazinele online. Dacă vorbim despre pre-comenzi, numărul acestora ajunge la 2500 până în ziua lansării. Cele 456 de pagini cu memoriile Prințului Harry sunt traduse simultan în 16 limbi.

Vorbim despre primul tiraj românesc de 15000 de exemplare, care se găsește în marile lanțuri de librării, din țara noastră, dar și din Republica Moldova. Un volum costă 99 de lei și se găsește și în variantă digitală, audiobook.

Se așteaptă la un interes foarte mare pentru acest volum și în țara noastră, nu doar în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, unde am văzut cozi de dimineață în librăriile care vindeau acest volum. Un succes uriaș pe care l-a avut, de altfel, și serialul online. Prințul Harry și Meghan au avut cea mai bună săptămână de debut la nivel global.

Ți-a plăcut acest articol?

harry printul harry carte harry autobiografie printul harry
Întrebarea zilei
Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi...
Fanatik.ro
Publicat 13.05.2024
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
Meteorologii au actualizat prognoza METEO. Cum va fi vremea până la finalul...
Gandul
Publicat 13.05.2024
Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut...
Adevărul
Publicat 13.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 14 mai 2024. Peștii se simt iubiți și apreciați de cei din...
CaTine
Publicat 13.05.2024
Cu ce se ocupă Adina Miuleasa de la Mireasa, sezonul 6. Fosta concurentă este...
spynews.ro
Publicat 13.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest...
Click.ro
Publicat 13.05.2024
Pericolul care se ascunde în mașini, potrivit experților. 99% dintre vehicule...
Useit
Publicat 13.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
EXCLUSIV. Declaraţia prin care Vlad Pascu ar putea obţine o pedeapsă mai mică...
libertatea.ro
Publicat 13.05.2024
Taylor Swift a dat startul unei noi etape a turneului „The Eras Tour”....
ZU
Publicat 13.05.2024
Prăjitură cu mousse de căpșuni și glazură de ciocolată
Hello taste
Publicat 13.05.2024
Cele mai bune alimente pentru sarcină
Deparinti
Publicat 13.05.2024
Situațiile în care un angajat poate cere salarii compensatorii când...
ziare.com
Publicat 13.05.2024
Emre Altuğ a îmbrăcat din nou costumul de mire și a surprins pe toată lumea....
Happy
Publicat 13.05.2024
Semințe și nuci care conțin zinc. Ce efecte pot avea asupra alimentației
Medicool
Publicat 13.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024