Autobuze double-deck ca în Londra, pe traseul turistic din București. Care va fi prețul unui bilet
Bucureştiul va semăna cu Londra, dar puţin second-hand. Autobuze double-deck englezeşti vor intra la primăvară pe traseul turistic al Capitalei. Asta este vestea bună. Cealaltă ne spune că un bilet ar putea ajunge la 50 de lei.
De Redactia Observator la 20.09.2022, 21:23Autobuzele turistice erau închiriate, oricum, de la Constanţa. În timpul pandemiei nu au mai ieşit pe traseu din cauza restricţiilor sanitare.
Adrian Criţ, directorul STB: A venit pandemia în 2020. Din păcate nu s-a luat la timp decizia achiziționării unor asemenea vehicule, iar anul acesta când am vrut să închiriem mijloace de transport în comun pe care le-am utilizat de-a lungul timpului, în aceşti 9 ani, am constatat că ele sunt vechi, sunt cu probleme tehnice majore şi nu mai pot fi utilizate.
În 2019, în ultimul sezon care au circulat, autobuzele turistice din Bucureşti au plimbat peste 64 de mii de călători în cinci luni. Vizitatorii străini sunt dezamăgiţi că nu găsesc şi în Capitală double-deck-uri ca în metropolele occidentale. Roberto a venit din nordul Italiei să viziteze Bucureştiul. Abia aştepta plimbarea cu autobuzul cu etaj, dar nu a avut noroc. Sfătuieşte autorităţile să repare lucrurile cât mai repede.
Roberto, turist de titrat: Cred că este o idee bună pentru că în fiecare Capitală găseşti astfel de autobuze. Este mai uşor să vizitezi.
- Cu autobuzul, spre principalele atracții turistice din București și Ilfov. Autoritățile vor să încurajeze...
- CAMERA ASCUNSĂ: Vatmanii cu experiență din București se plâng de noii colegi: "După 3-4 zile i-au scos pe...
- Taximetriştii, panicaţi după ce au aflat că s-ar putea introduce plata cu cardul. "Dacă plăteşte cash, mai...
STB vrea să cumpere şase autobuze double-deck ca la Londra, dar la mâna a doua
Nu vor fi mai vechi de şase ani şi nu vor avea mai mult de 300 de mii de kilometri la bord, promite directorul STB. Chiar şi aşa, vor costa 360 de mii de euro în total.
Traseul va rămâne acelaşi. De la Piaţa Unirii la Piaţa Presei, cu oprire la principalele atracţii turistice: Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Clădirea CEC şi Palatul Parlamentului. Plimbarea va dura 50 de minute.
Tariful, însă, ar putea să se mărească. La ultimele curse, biletele costau între 10 şi 25 de lei.
Adrian Criţ, directorul STB: Unele erau costurile în 2011 când am început acel proiect și altele sunt în momentul de faţă. E clar însă că prețurile pentru adulți trebuie majorate.
Adică 50 de lei un bilet cu preţ întreg. La 64.000 de călători pe sezon în ultimul an de funcţionare, STB ar urma să câştige peste 3 milioane de lei de pe urma autobuzelor turistice.