Antena LIVE

Peste 30.000 de fermieri vor primi bani de la Ministerul Agriculturii

Peste 30.000 de fermieri vor primi bani de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferință de presă. Suma autorizată este de 135.4 milioane de euro.

De la 16.10.2020, 12:16
Ajutoare pentru fermierii români Profimedia Images (imagine ilustrativă)

"Azi-noapte, la ora 00.00, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a dat startul plăţilor în avans în cadrul schemelor de plăţi directe şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. În această noapte APIA a autorizat suma de 135,4 milioane euro pentru 30.005 fermieri. Ca şi comparaţie, anul trecut în aceeaşi zi s-au plătit pentru 25.891 de fermieri 71 de milioane de euro", a declarat Adrian Oros, vineri, într-o conferinţă de presă. 

Ministrul a precizat că tot prin intermediul APIA au fost făcute plăţi în cadrul programului naţional apicol, dar şi pentru pagubele generate de secetă. 

"Pentru campania 2020 suma alocată acestor scheme de plăţi este de 1,94 miliarde euro, bani care sunt în bugetul Ministerului Agriculturii şi care anul viitor, la începutul anului, vor fi rambursaţi. De asemenea, APIA tocmai a încheiat zilele trecute plata beneficiarilor Programului Naţional Apicol pentru anul 2020, suma plătită a fost de 50,2 milioane lei pentru un număr de 6.150 apicultori declaraţi eligibili şi zece forme asociative legal constituite. În această perioadă am recurs la serviciile APIA şi pentru plata pagubelor generate de secetă, iar cele 150 de milioane de lei au ajuns în conturile fermierilor", a transmis Oros.

Scheme de sprijin pentru pierderile cauzate de pandemie

"Acum se află în desfăşurare tot prin APIA cele două scheme de sprijin care compensează pierderile datorate evoluţiei pandemiei. Dacă pentru ajutorul de stat, deci sumele din bugetul naţional, până acum la APIA s-au depus 315 cereri de către crescătorii din sectorul agricol, 299 de cereri de către cei din sectorul suini, s-au înregistrat şi 544 de cereri pentru crescătorii din sectorul bovin, cu ferme mai mari de 91 de capete", a anunțat ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a precizat că până în 23 octombrie se depun cererile pentru compensarea pierderilor suferite de alte categorii de fermieri. 

"Până în 23 octombrie se depun cererile pentru măsura 21, măsura 21 fiind măsura care din bani europeni, din cele 150 de milioane pe care le-a avut la dispoziţie încearcă să compenseze pierderile altor categorii de fermieri şi anume: pentru sectorul bovine, fermele sub 90 de capete s-au depus până acum 42.366 de cereri, pentru sectorul ovine-caprine 37.349 de cereri şi pentru sectorul vegetal, legume-fructe 43.158 de cereri, care vor fi onorate în săptămânile următoare, după ce se va termina şi controlul administrativ. Tot APIA a plătit în această perioadă sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situaţii de criză. Pentru această măsură au fost depuse 24 de cereri, cu o valoare totală de 19,1 milioane euro. Suma a fost plătită în data de 14 octombrie", a explicat Adrian Oros.

Ți-a plăcut acest articol?

subventii ministerul agriculturii adrian oros fermieri agricultura
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024