Biletele pentru meciurile României cu Kosovo şi Cipru, de pe Arena Naţională, scoase vineri la vânzare. Care sunt preţurile
Biletele pentru meciurile României împotriva naţionalei din Kosovo şi a Ciprului vor fi scoase la vânzare vineri la ora prânzului pe site-ul oficial al FRF.
De Redactia Observator la 18.10.2024, 10:24Tricolorii vor evolua pe 15 noiembrie cu Kosovo, iar pe 18 noiembrie vor întâlni Cipru. Ambele partide se vor disputa pe Arena Națională, de la ora 21:45.
Biletele vor fi puse în vânzare online vineri, 18 octombrie, la prânz, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro și în aplicația mobilă Tricolorii, disponibilă în App Store (iOS) și Google Play (Android). Prețul biletelor va fi de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). În zona VIP, prețul începe de la 300 lei.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.
- România - Lituania 3-1 în Liga Națiunilor. România conduce detașat grupa, după a doua victorie consecutivă sub...
- Kosovo – România 0-3. Victorie clară pentru tricolori în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, la debutul celui de-al...
- Cipru - România 0-3. Drăguşin a marcat primul gol la naţională. Marţi, Lituania - România, 21:45, pe Antena 1...
Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în platforma de ticketing pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru a putea achiziționa bilete în Family Zone, în efectuarea comenzii trebuie introduse datele cel puțin ale unui copil. Fiecare comandă poate conține maximum 5 bilete.
Biletele vor fi livrate în format digital la adresa de e-mail cu care sunteți înregistrați.
Pe 6 septembrie, Naţionala de fotbal a României a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0) pe Stadionul ''Fadil Volkri'' din Priștina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor. 3 zile mai târziu, naţionala a învins cu 3-1 echipa Lituaniei în cel de-al doilea meci din actuala ediţie UEFA Nations League, în fața a aproape 30.000 de spectatori. pe 13 octombrie, echipa naţională a învins Cipru cu 3-0, pe AEK Arena din Larnaca. Lituanienii au avut ocazia să îşi ia revanşa pe 16 octombrie la ei acasă, dar tricolorii s-au impus din nou cu scorul de 2-1. România are 12 puncte şi conduce momentan clasamentul grupei, urmată de Kosovo, cu 9 puncte, care au pierdut doar meciul cu România.