Antena LIVE

Curs valutar

Când intră pensia pe card în luna noiembrie 2023. Aproape 5 milioane de români aşteaptă banii

România are aproape cinci milioane de pensionari, iar cu toţii aşteaptă cu nerăbdarea intrarea pensiilor pe card în luna noiembrie 2023, fiind practic luna în care toată lumea începe să pună bani de o parte pentru diferite motive, de la plata întreţinerii pe lunile de iarnă şi până la cheltuielile pentru sărbătorile de iarnă.

De la 30.10.2023, 08:34
WhatsApp
Aproape cinci milioane de români primesc pensie în luna noiembrie 2023 Profimedia

În România există aproape cinci milioane de pensionari, iar cei mai mulţi dintre ei primesc pensia pe card, astfel că în fiecare lună ajung să calculeze numărul zilelor rămase până când primesc o nouă tranşă de bani.

S-a luat această măsură, ca pensionarii să primească pensiile pe card, din diferite motive. Inclusiv pentru că era în creştere numărul cazurilor în care factorii poştali erau atacaţi în zilele în care aveau de distribuit banii de pensii.

Pensiile intră pe card începând din data de 13 noiembrie 2023

În mod normal, pensionarii care au ales să primească banii de pensie pe card ar trebui ca începând cu data de 12 a lunii să se bucure de încasări. Cum, însă, 12 noiembrie 2023 cade într-o zi de duminică, pensionarii ar urma să mai aibă de aşteptat.

Pe acelaşi subiect

Cel mai probabil, pensionarii ar urma să primească banii de pensie pe card începând cu data de luni, 13 noiembrie, însă există riscul ca termenul chiar să se prelungească un pic, în funcţie de banca la care aceştia au cardul.

Când ajung pensiile la oficiile poştale

Românii care au ales să primească, în continuare, pensiile prin intermediul factorilor poştali ar urma să încaseze banii în prima jumătate a lunii noiembrie. În principiu, data de livrare a pensiilor diferă de la un caz la altul.

Se iau în calcul numeroşi factori precum termenul la care ajung banii de la autorităţile centrale la oficiul poştal sau disponibilitatea factorilor poştali de a împărţi pensiile.

Cât timp se reţine pensia la poştă dacă beneficiarul nu merge să o ridice

Din păcate există, în continuare, un număr destul de mare de persoane ce reclamă probleme în încasarea banilor. Este vorba despre persoane care ar trebui să primească pensiile acasă dar, dintr-un motiv sau altul, nu sunt găsite acasă.

În astfel de situaţii, conform autorităţilor, "banii şi documentele adiacente sunt reţinute la oficiul poştal până la două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective". Concret, dacă pensiile ar trebui achitate până pe 15 noiembrie 2023, asta ar însemna că cei implicaţi au termen de ridicare a pensiilor maxim ziua de 17 noiembrie 2023. Ulterior, trebuie intrat în legătură cu casa teritorială de pensii.

Acte necesare pentru a solicita pensia pe card

Pensionarii care primesc pensiile prin intermediul factorilor poştali sau noii pensionari au posibilitatea de a solicita primirea pensiei pe card. Evident, pentru aceasta au nevoie, în primul rând, să aibă un cont la o bancă.

Ulterior, se merge la casa judeţeană de pensii cu un dosar cu documente. Vorbim aici despre o cerere de virare a pensiei în contul de card, un extras de cont unde să fie vizibil contul IBAN, o copie a talonului de pensie şi o copie a actului de identitate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pensia pe card pensie pensionari romani
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024