Cât costă să montăm panouri fotovoltaice şi în cât timp se recuperează investiţia. Soluţii pe timp de criză
Cererea pentru panouri fotovoltaice a crescut de patru ori în România doar în 2022. Ne temem de facturile care urmează, acesta este principalul motiv. Dar acum vine cea mai importantă întrebare - cât de costisitoare este, de fapt, instalarea unei centrale fotovoltaice?
De Mădălina Chiţac la 10.10.2022, 13:34O familie ar avea nevoie cam de 5 kw instalaţi. Un kw costă în medie 1.000 de euro, aşa că 5 ne-ar duce la o investiţie de 5.000 de euro. Specialiştii spun că ne-am putea recupera investiţia în aproximativ 4 sau 5 ani, un termen mult mai mic faţă de anii trecuţi.
Ce ar trebui să facem dacă vrem să ne montăm panouri fotovoltaice? În primul rând trebuie să apelăm la o firmă specializată în acest sens. Firma va face apoi o evaluare a locuinţei şi ne va spune care este consumul de care avem nevoie şi de câte panouri este nevoie.
Şi statul vine cu un ajutor în acest sens: 20 de lei pe zi. Problema este că programul statului ''Casa Verde'' cam bate pasul pe loc.