Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cât de mult se scumpesc florile în luna iubirii. Producătorii se plâng că fac faţă cu greu avalanşei de cheltuieli

Micile gesturi de apreciere pentru cei dragi ne costă mai mult anul acesta. În luna iubirii, florile se vând mai scump cu 25 la sută. Producătorii şi comercianţii spun că au cheltuieli tot mai mari cu îngrăşămintele, încălzirea plantelor, dar şi cu importurile de seminţe. Astfel că, din solariu şi până în magazin, un fir de lalea, de exemplu, ajunge la un preţ şi de trei ori mai mare. 

De la 06.02.2023, 21:08
WhatsApp
Vezi și:

Alexandru cultivă lalele şi zambile în serele sale din Ilfov. Este pregătit pentru încă o recoltă bogată, dar cu un cost pe măsură. Atât pentru el, cât şi pentru clienţii săi. Cele 200 de mii de fire de lalele pe care le cultivă vor înflori până de Dragobete, când vor pleca spre florării din toată ţara. Anul acesta florile se vor vinde mai scump. De la 2 lei, cu cât pleacă de la producător, vom ajunge să le cumpărăm la un preţ triplu sau chiar mai mare. 

Alexandru Velciu, producător: Bulbii s-au majorat în decurs de trei ani aproape cu 100%. 

Reporter: De unde îi aduceţi?

Alexandru Velciu, producător: Din Olanda. După care avem costurile cu încălzirea. 

Pe acelaşi subiect

Şi nu sunt singurele costuri de care se plâng producătorii. 

Dan Niţă, producător: S-au scumpit ghivece, turbă, îngrăşământ, mai ales îngrăşămintele cu azot s-au scumpit foarte mult. 

Reporter: Cu cât v-au crescut costurile?

Dan Niţă, producător: Undeva la 30-40 la sută, dacă nu mai bine. 

Reporter: În preţul plantelor cum se reflectă?

Dan Niţă, producător: Vom creşte un pic. 

Cât de mult se scumpesc florile în luna iubirii

Dacă anul trecut zambila în ghiveci costa şase lei, anul acesta va pleca de la producător cu cel puţin şapte lei. Primola va costa şi ea 5 lei bucata în loc de patru lei. În ciuda preţurilor mai mari, cererea rămâne crescută. 

Dan Niţă, producător: Pentru perioada 1-8 martie avem zambile la ghiveci, primole, lalele în ghiveci, narcise. Vom avea şi aranjamente făcute în coşuleţe. Undeva la 25.000 de ghivece. 

Şi florarii confirmă valul de scumpiri. 

Adela Manta,florar: Trandafirii, anul trecut, undeva la 12 lei, iar acum sunt 15. Probabil o să mai fie o uşoară creştere.

De altfel, trandafirul este vedeta lunii februarie, iar de Valentines Day, dar şi de Dragobete comercianţii se aşteaptă ca majoritatea îndrăgostiţilor să le treacă pragul. 

Adela Manta,florar: Unii sunt clasici şi merg doar cu un trandafir şi merg să sărbătorească evenimentul pe stil vechi, dar sunt şi clienţi care vor să fie ceva wow şi nu se uită chiar atât de mult la preţ. 

80% dintre florile vândute la noi în ţară vin din import şi fac o concurenţă serioasă producătorilor locali, care nu îşi pot da marfa la adevărata ei valoare, spun cei din piaţă. În florării, un buchet este mai scump, în medie, cu 25 la sută faţă de anul trecut. 

Greta Neagu
flori pret cheltuieli florarii buchet pret lalea pret trandafir
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024