Video Scumpirile de Paşte încep să se simtă de acum. Un miel va costa cu cel puţin 25% mai mult decât anul trecut
Se simt primele scumpiri de Paşte. Mieii vor costa cu cel puţin 25% mai mult decât anul trecut, calculează fermierii. Costurile cu mâncarea pentru animale şi energia sunt mai mari. În plus, cererea mare pe piaţa arabă lasă puţini miei în România, iar cei care vând carne la noi simt momentul şi majorează preţul.
Din această mică fermă, din Călăraşi, Ştefan Becheru vrea să vândă cam 200 de miei de Paşte. Încă se gândeşte la preţ, pentru că se plânge de scumpiri. "La hrană s-a scumpit foarte mult, 1.35 lei, 1,50 lei porumbul. Anul trecut era 90 de bani, 80 de bani. Anul ăsta m-au omorât facturile la curent. Trebuie să aibă lumină în permanenţă, pentru că mieii să poată să se hrănească noaptea.
În viu, anul trecut, a fost 18-20 de lei. Să sperăm că anul ăsta mai creşte. Preţul, dacă l-am face noi, ar fi peste 25 de lei", a declarat Ştefan Becheru, fermier.
Anul acesta, cotletul de miel ar putea costa 75 de lei
Lanţurile de hipermarketuri îşi vor pune adaosul lor. Anul trecut, vindeau carnea de miel cu 50 de lei kilogramul, iar cotletul ajungea 60 de lei. Anul acesta, cotletul ar putea costa 75 de lei. Statisticile oficiale arată faptul că un român consumă, în medie, într-un an, 3 kilograme. Şi se întâmplă acest lucru în special în perioada sărbătorilor pascale. Co toate astea, ţara noastră se află în topul producătorilor europeni la carne de oaie. Însă cea mai mare cantitate din carnea pe care o producem merge către export, în special în ţările arabe.
Acestea cumpără trei - patru mii de tone de carne de miel din România în fiecare an. În funcție de prețul pe care îl primesc, fermierii noștri decid cât mai vând pe piața internă şi cu cât. Ţara noastră este al doilea mare crescător de oi din Uniunea Europeană, dar noile cerinţe ale Comisiei Europene, de scurtare a duratei călătoriei pentru animalele vii exportate, ne-ar putea aduce pierderi.
"Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată lungă a animalelor. România este un important exportator către ţări terţi, acestea făcându-se, în principal, pe cale navală", a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii. În perioada Sărbătorilor Pascale sunt sacrificaţi aproape 100.000 de miei în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰