Ce salariu are un pompier în România
Unul dintre cele mai râvnite locuri de muncă din România este acela de pompier, asta pentru că mulţi români sunt convinşi că un pompier are un salariu extrem de atractiv, însă puţini se gândesc că şi dacă ar fi aşa, obligaţiile sunt pe măsură.
De Redactia Observator la 25.04.2023, 16:49- România are în jur de 33.000 de pompieri profesionişti la momentul actual.
Conform ultimelor date făcute publice de către autorităţi, în România sunt în jur de 33.000 de pompieri profesionişti şi aproximativ 140.000 de pompieri voluntari. Cei mai mulţi au ales acest loc de muncă pentru că oferă posibilitatea de a salva o mulţime de vieţi şi bunuri.
Totuşi, există însă şi mulţi pompieri care au ales acest drum în viaţă atraşi de avantajele financiare şi de stabilitatea pe care o oferă un loc de muncă precum cel de pompier.
Salariile pompierilor din România pot ajunge până la câteva mii de euro
Ca în orice firmă, un pompier are un salariu mic la început, dar acesta creşte în funcţie de avansarea în grad şi de experienţa acumulată. Astfel, există posibilitatea ca pompierii mai în vârstă, care ajung într-un grad înalt, pot câştiga şi câteva mii de euro pe lună, salariu brut.
Totuşi, trebuie luat în calcul faptul că, în cazul pompierilor, vorbim despre un salariu de bază relativ mic, faţă de obligaţiile avute, dar un salariu de bază la care se adaugă numeroase sporuri.
Ce salariu are un pompier începător
În principiu, un pompier începător nu poate să lucreze decât pe un salariu minim pe economie. Dar, cum aminteam şi mai sus, la acest salariu se pot adăuga anumite sporuri prin care pompierul să-şi îmbunătăţească veniturile.
Specialiştii atrag atenţia că, de cele mai multe ori, vorbim despre o idee care se transmite în familie, iar pompierii începători sunt mai degrabă motivaţi de anumite rude care au îmbrăţişat sau, de asemenea, îmbrăţişează această meserie.
Ce face un pompier servant şi ce salariu are
Pompierul servant activează în cadrul unui serviciu voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă şi este angajat pentru a interveni în situaţii de urgenţă. Practic, pompierul servant este instruit în intervenţia în caz de incendiu, dar şi în alte situaţii precum accidente de circulaţie, inundaţii, cutremur, etc.
De obicei, salariul unui pompier servant este stabilit în funcţie de mai mulţi factori, unul dintre aceştia fiind condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.
Cât câştigă un subofiţer de pompieri
Un pompier subofiţer poate ajunge să câştige în jur de 3.600 de lei salariu net, sumă la care se adaugă anumite sporuri. Mai mult, trebuie precizat că există informaţii conform cărora salariul acestuia ar putea fi majorat în mod constant, la anumite intervale de timp.
Pe de altă parte trebuie precizat că pompierul subofiţer are cam cea mai dificilă meserie, pentru că ei sting incendii, intervin alături de echipaje SMURD pentru descarcerare sau ajută în caz de inundaţii şi alunecări de teren.
Salariul unui şofer pe autospeciala de pompieri
Salariul de pornire al unui şofer pe autospeciala de pompieri este de aproximativ 5.700 de lei. Salariul brut. Iar acesta poate să crească în funcţie de experienţa acumulată în domeniu.
Totuşi, trebuie să luaţi în calcul un lucru extrem de important. Cine vrea să devină şofer pe autospeciala de pompieri trebuie să ştie că sunt căutaţi, în general, angajaţi tineri, până în 35 de ani, pentru a se asigura că reflexele ca şofer sunt dintre cele mai bune.
Cât câştigă pompierii civili
Conform legislaţiei în vigoare, "serviciile de pompieri civili sunt structuri profesionale, altele decât unităţile Corpului Pompierilor Militari, încadrate cu personal civil, care au atribuţii privind apărarea vieţii, avutului public şi/sau privat împotriva incendiilor, în sectoarele de competenţă stabilite cu acordul brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari, precum şi pentru acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru".
Salariul nu diferă foarte mult de cel al unui pompier militar, mai ales că "pompierii civili trebuie să îndeplinească cerinţele de calificare prevăzute pentru profesia de pompier".
Specialiştii susţin că tot mai multe firme şi-au îndreptat atenţia către serviciile de pompieri civili, fiind obligate de legislaţia în vigoare. Pompierul civil ataşat unei firme se ocupă, printre altele, de tot ce ţine de stingerea incendiilor, dar şi de întreţinerea mijloacelor din dotare.