Antena LIVE

Curs valutar

Ce se întâmplă cu facturile la curent din 2025. Burduja: Acei români să primească un sprijin din partea statului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că, după încetarea măsurilor de subvenţionare a preţurilor plătite pentru energia electrică de consumatorul final, în martie anul viitor, este posibil ca facturile celor care au un consum de peste 300 de kilowaţi pe lună să scadă. În schimb, facturile celor care au consum mic de electricitate pot creşte, iar pentru aceştia se pregătesc măsuri de protecţie, în situaţia în care sunt consumatori „cu adevărat vulnerabili”.

De la 01.09.2024, 09:02
Ce se întâmplă cu facturile la curent din 2025. Burduja: Acei români să primească un sprijin din partea statului Shutterstock

„Noi ne dorim să fie un impact cât mai mic. Este posibil ca, pentru consumatorii cu un consum de peste 300 kilowatt oră pe lună să se ieftinească facturile ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent.

Pentru cei care se încadrează la sub 100 de kilowatt oră pe lună, e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească.

Şi atunci, tema noastră principală, şi lucrăm la o hotărâre de Guvern pentru un grup de lucru interministerial la nivelul Guvernului  să definim foarte bine consumatorul vulnerabil din sectorul energetic şi acei români să primească un sprijin din partea statului astfel încât facturile lunare să fie suportabile”, a declarat Sebastian Burduja sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Alba. 

Măsurile îi vor viza pe cei care au "cu adevărat" nevoie

Pe acelaşi subiect

Ministrul precizează că măsurile de protecţie îi vor viza pe cei care au „cu adevărat” nevoie de subvenţii la preţul energiei electrice şi al gazelor naturale.

„Măsurile de după 1 aprilie vor trebui să subvenţioneze preţul la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, astfel încât să putem păstra un cost rezonabil.

Dacă în prezent un consumator de până la 100 kilowaţi oră pe lună are o factură la curent de 42-45 de lei, probabil că este un cost totuşi suportabil. Deci atât timp cât aceste facturi nu vor creşte, cred că ne vom fi făcut datoria”, a adăugat ministrul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sebastian burduja facturi energie facturi curent
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Dezvăluiri șocante ale unei studente despre ”jocurile” psihologice ale lui...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Noua variantă de Covid se răspândește rapid în Europa. Experții spun că va...
Adevărul
Publicat 17.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
spynews.ro
Publicat 17.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Primele declarații ale bărbatului care a dat foc în Palatul Parlamentului....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Ce urmează pentru România, în contextul inundațiilor istorice....
ziare.com
Publicat 17.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024