Cum alegem cel mai gustos pepene. Trucuri de la producătorii care cultivă fructul-vedetă al verii
Verzi sau galbeni, pepenii sunt fructele-vedetă ale verii, iar în România se coc cele mai multe soiuri din lume, aproape un sfert din cele peste 1.200 de varietăţi. Indiferent de culoare sau parfum, există câteva trucuri prin care putem alege cel mai gustos pepene, un deliciu care porneşte de la doi lei kilogramul.
De Alin Stan la 27.07.2023, 20:46E vara pepenilor în pieţele de la noi. Şi clienţii au de unde alege. Pe lângă clasicele fructe verzi, sunt pline tarabele şi de soiuri deosebite, care ne lasă gura apă.
Producător: După miros ne duceam acolo la ei. Sunt aşa de buni. Aşa sunt aceştia.
Producător: Avem Turchistan, avem ananas. Mai este cantalup. Sunt mai multe soiuri de pepene.
Pepenele cu miez galben conţine mai puţin zahăr
- În căutarea pepenelui perfect. Care sunt soiurile care i-au impresionat pe specialiști anul acesta
- Fructul cultivat în Japonia care a uimit o lume întreagă. În cât timp au ajuns agricultorii la invenţia care se...
- Drumuri deschise către noi afaceri de succes. Produsul de 25 de lei/kg cu care fermierii din Dăbuleni speră să...
Parfumul lor te duce cu gândul la fructele exotice. Iar ca supriza să fie şi mai mare există şi pepeni verzi cu miezul galben.
Ana, producător: Se numesc boşari. Aşa se numesc la noi. Îl pot mânca foarte bine şi diabeticii. Conţine mai puţin zahăr decât cel roşu. Este mai puţin dulce.
Cum se alege pepenele perfect
Dincolo de aspect, sunt câteva metode care ne ajută să alegem pepenele perfect: felul în care luceşte coaja şi... sunetul.
Ana Radu, producător: Pepenele se ia mai mult prin bătaie, nu prin strâns, nu prin coadă, nu să aibă pată galbenă. Totul este prin bătaie. Sună subţire, pepenele este copt şi bun. Sună gros sau mai mult a doagă înseamnă că este crud. Noi din câmp îl luăm prin bătaie. Îi luăm când linguriţa este uscată, pepenele este copt.
Pentru clienţi, gustul rămâne cel mai important. Şi mulţi vor să meargă la sigur: nu cumpără dacă nu încearcă.
Client: Pepenele trebuie să aibă sâmburi. Trebuie să fie foarte dulce.
Vânzătoare: Aici este mai gros şi aici este mai subţire. Pentru că dacă nu ar fi să fie copt ar fi tot acesta gros.
De la cât pornesc preţurile pentru pepenele american
O altă curiozitate este pepenele american. Indiferent de soi, preţurile pe kilogram pornesc de la doi lei.
Ionela, proprietar: Este lubeniţa care este din anii 1980. S-a descoperit şi la noi la staţiune pe nisipurile din Dăbuleni.
În România se produc aproximativ 500.000 de tone de pepeni verzi și galbeni. Fie că-i spunem harbuz în Moldova, lubeniță în Oltenia sau lebeniță în Ardeal, pepenii rămân fructele verilor noastre. Cele mai întâlnite soiuri sunt Charleston Gray, Dochita, De Minis, Dulce de Dăbuleni, Favorit şi Lovrin. Pepenele verde conține 92% apă, dar și o serie de substanțe nutritive. Este bogat în vitamine din complexul B, dar și magneziu și potasiu.