Cum au reușit mulți români să-și reducă rata și perioada creditului. Există și un cost, dar este recuperat rapid
Pentru că nu au mai putut să îşi achite ratele, mulţi români au decis să îşi refinanţeze creditele pe care le au deja. Aşa am ajuns la un număr record de refinanţări. Asta şi pentru că băncile au început să vină cu dobânzi tot mai bune, chiar sub indicii ROBOR şi IRCC.
De Mădălina Chiţac la 23.08.2024, 14:20
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cum în ultimii ani am avut dobânzi ridicate, mulți dintre cei care aveau împrumuturi la bancă s-au trezit în situația în care ratele au crescut de la o lună la alta și nu au mai putut să le plătească, așa că au apelat la refinanțări.
În ultimul an s-a înregistrat un număr record de refinanțări. Mulți români au încercat prin acest lucru să reducă rata și să reducă și perioada creditului. Dacă ne raportăm la primele șase luni din acest an, volumul creditelor a fost de 22 de miliarde de lei, dublu în comparație cu anul trecut, iar o mare parte din aceste credite reprezintă de fapt refinanțări.
Băncile au început să vină cu oferte cu dobânzi care sunt sub 5%, alte bănci vin cu dubânzi care sunt cuprinse între 5 și 6%, mult sub indicii ROBOR și IRCC. În cazul refinanțării există și un cost, care diferă de la o bancă la alta, dar acesta este recuperat într-un timp destul de scurt.