Antena LIVE

Curs valutar

Cum calculează băncile scorul de credit. Consiliul Concurenței suspectează înţelegeri pentru a bloca împrumuturi şi refinanţări. Reacţia băncilor

Consiliul Concurenței anunţă că anchetează posibile înțelegeri privind scorul de credit pentru a limita accesul unor persoane la credite. A făcut controale neanunțate și a ridicat documente de la zece bănci, de la Biroul de Credit și de la Asociația Română a Băncilor.

De la 11.09.2023, 17:06
WhatsApp
Controale neanunțate la zece bănci, la Biroul de Credit și de la Asociația Română a Băncilor Shutterstock

Consiliul Concurenţei a derulat săptămâna trecută controale la 12 grupuri bancare, suspiciunea fiind că prin modul în care se calculează scorul de credit este blocat accesul unor clienţi la împrumuturi şi se îngreunează refinanţarea, a declarat, luni, preşedintele Consiliului concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenței anchetează posibile înțelegeri pentru a limita accesul persoanelor la credite

"Inspecţiile s-au terminat. Au durat trei zile în cursul săptămânii trecute şi au vizat Biroul de Credit şi acţionari ai lui, 12 grupuri bancare. Ştiţi că avem deja în derulare o investigaţie în care ne uităm la modul cum stabilesc băncile dobânzile, cum stabilesc indicele care stă la baza stabilirii dobânzilor - ROBOR. De data asta este un subiect conex. Nu ne uităm la dobândă, ci ne uităm la accesul la credite, la condiţiile de creditare. Suspiciunea este că, prin modul cum se calculează scorul de credit, este blocat accesul unor clienţi la credite şi se îngreunează refinanţarea", a explicat Chiriţoiu, la ieşirea de la o conferinţă pe teme de energie.

El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma analizei pe care o are în lucru Consiliul Concurenţei în sectorul bancar, din documente în format electronic, din computere şi telefoane. "Important de menţionat este că nu luăm la întâmplare documente, ci ne bazăm pe un mandat judecătoresc. Judecătorul a aprobat ridicarea documentelor respective de la bănci", a precizat Chiriţoiu.

Pe acelaşi subiect

"Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor",  a anunţat ulterior, printr-un comunicat, Consiliul Concurenţei.  Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, precizează sursa citată. 

Lista băncilor şi instituţiilor bancare verificate de Consiliul Concurenţei

În ceea ce priveşte investigaţia legată de dobânzi, preşedintele autorităţii de concurenţă a afirmat că se aşteaptă la un rezultat în cursul anului viitor. Consiliul Concurenţei a anunţat în comunicat că a finalizat inspecţiile inopinate derulate la zece bănci, precum şi la Biroul de Credit şi la Asociaţia Română a Băncilor. Băncile inspectate sunt: Alpha Bank România, CEC Bank, Garanti Bank, Raiffeisen Bank România, ING Bank NV Amsterdam sucursala Bucureşti, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Credit Europe Bank (România), First Bank.

Autoritatea de concurenţă are suspiciuni că acţionarii Biroului de Credit ar limita accesul consumatorilor persoane fizice la produsele şi serviciile de creditare bancară printr-o serie de acţiuni legate de stabilirea şi aplicarea scorului FICO (în funcţie de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit).

Biroul de Credit este o societate pe acţiuni înfiinţată la sfârşitul anului 2003, având, la ora actuală, ca acţionari 18 bănci şi are ca obiect de activitate colectarea/prelucrarea de date privind portofoliul de clienţi - persoane fizice clienţi ai participanţilor. FICO Score de la Biroul de Credit este un număr, rezultat în urma aplicării unei metode statistice care ia în calcul mai multe elemente pe baza cărora băncile stabilesc gradul de risc al unui potenţial client ce solicită un credit către o instituţie financiară.

Reacţia băncilor

Consiliul Concurenței verifică existența unui potențial comportament anticoncurențial la nivelul sectoarelor economice, un astfel de demers fiind o practică uzuală normală într-o economie funcțională, a reacţionat Asociaţia Română a Băncilor (ARB) într-un comunicat. 

"Asociația Română a Băncilor și băncile membre au o conduită conformă normelor de concurență, aceasta reprezentând o preocupare permanentă și prioritară la nivelul comunității bancare. În acest sens, la nivelul comunității bancare, a fost adoptat Ghidul privind conformarea cu regulile de concurență prin intermediul căruia participanții și-au asumat angajamentul de a da dovadă, în desfășurarea activităților, de un comportament onest și conform cu prevederile legale aplicabile în domeniul concurenței. Acest ghid acoperă activitățile desfășurate în cadrul Asociației și prin adoptarea acestuia se încurajează un mediu concurențial efectiv în sectorul financiar-bancar.

Instituțiile de credit trebuie să aplice toate măsurile care să conducă la diminuarea riscului de credit, pentru a menține o rată a creditelor neperformante la un nivel cât mai scăzut. Băncile au obligația să verifice bonitatea și capacitatea de rambursare a fiecărui debitor, iar printre instrumente se află și verificările la Biroul de Credit. Acesta este un aspect reglementat, obligatoriu și funcționează după norme europene stabilite în materie pentru asigurarea cerințelor de natură prudențială, la care și România este parte. Astfel, instituțiile de credit au datoria de a utiliza prudențial bazele de date disponibile la nivel național în vederea determinării comportamentului de plată. Modalitatea de utilizare a acestor informații este distinctă la nivelul băncilor, în funcție de apetitul de risc al fiecăreia. Pentru a asigura o creditare responsabilă, finanțările oferite de bănci trebuie direcționate în condiții de predictibilitate și siguranță, cu certitudinea încasării ulterioare", se arată în comunicat. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

banci consiliul concurentei credit imprumut scorul de credit
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025