Dreptul la care angajaţii români nu vor cu niciun chip să renunţe. Nici mărirea salariului nu i-ar convinge pe mulţi
Angajaţii români ţin la drepturile lor şi sunt puţine lucrurile care i-ar face să treacă peste încălcarea acestora. Abaterile angajatorilor sunt cu atât mai deranjante cu cât tind să devină regulate. O arată un studiu recent făcut de o platformă de recrutare din care mai aflăm că unul din doi angajaţi acuză că nu îi sunt respectate drepturile legale.
De Cristina Oprea la 08.06.2023, 07:54"Primul şi cel mai important drept la care ţin angajaţii români este concediul de odihnă. Un sfert dintre cei care au participat la acest sondaj se declară nemulţumiţi de faptul că nu pot să îşi ia concediu atunci când vor şi cât vor. Evident, în limitele stabilite de lege", spune Cristina Oprea, reporter Observator.
Angajaţii români ţin la drepturile lor
"Mai apoi, programul de lucru este un subiect sensibil. 22% dintre respondenţi spun că fac ore suplimentare, iar în cele mai multe dintre cazuri acestea nu le sunt nici plătite. Iar oamenii nu vor să lucreze nici în weekend, mai ales atunci când în fişa postului este prevăzut un program de luni până vineri, exclusiv", adaugă Cristina Oprea, reporter Observator.
"Pe de altă parte, oamenii ţin şi la dreptul de a fi plătiţi cu forme legale. Aproape 10% dintre angajaţii români spun că acest drept le este încălcat. Cât despre ce i-ar îmbuna pe salariaţi, cei mai mulţi spun că nimic şi se declară de neclintit când vine vorba de drepturile lor. Însă există şi o treime dintre angajaţi care spun că un salariu mai mare ar putea să-i facă să mai închidă uneori ochii la ceea ce consideră un abuz", adaugă Cristina Oprea, reporter Observator.
Ce îi supără pe angajaţi
- 25,4% nu îşi pot lua concediu de odihnă
- 22% orele suplimentare
- 18,5% orele suplimentare neplătite
Drepturile la care angajații țin cel mai mult
- concediul de odihnă
- respectarea programului de muncă
- declararea întregului salariu în contractul de muncă
- plata orelor suplimentare