"E cea mai reuşită bancnotă". Primul lot de "0 euro" s-a epuizat imediat: în cât timp s-au vândut cele 300 de bancnote
Primul lot de bancnote suvenir "Personalităţi din Botoşani" s-a epuizat în mai puţin de 24 de ore de la lansarea oficială a acestora, a declarat, joi, pentru Agerpres, managerul Muzeului Judeţean Botoşani, Aurel Melniciuc.
De Redactia Observator la 31.08.2023, 16:48Potrivit acestuia, primele 300 de bancnote cu valoarea de 0 euro, pe care apar Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga şi Ştefan Luchian au fost valorificate. "Într-o singură zi s-a epuizat un prim lot de 300 de bancnote, care ne-a fost repartizat. Interesul a venit nu doar din partea colecţionarilor locali, ci şi celor din întreaga ţară. Este şi părerea noastră, şi a specialiştilor că este cea mai reuşită bancnotă, cea mai frumoasă din lotul de 12 care a fost scoasă până acum, fapt care a şi generat acest interes imens faţă de bancnota suvenir", a afirmat Melniciuc.
Bancnota suvenir va fi tipărită în 11.000 de exemplare, fără a exista posibilitatea majorării acestei cifre. "Personalităţi din Botoşani" a fost tipărită cu aprobarea Băncii Centrale Europene. Este cea de-a 12 bancnotă de 0 euro apărută în România, după cele cu Ştefan cel Mare, Palatul Culturii din Iaşi, Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi, Castelul Karolyi din Carei, Delta Dunării, Transfăgărăşan, Timişoara 2023, Sibiu şi Muzeul Simţurilor Bucureşti.